Sore formează de mai mulți ani un cuplu discret cu un bărbat pe nume Andrei, care nu face parte din showbiz. Recent, cântăreața s-a afișat în ipostaze tandre cu partenerul ei în mediul online, o raritate în cuplul lor. Citește în continuare ca să afli cum s-au cunoscut cei doi și ce spune solista despre căsătorie și al doilea copil.
Cuprins
Sore, apariție rară alături de iubit
Sore, o fire discretă, a împărtășit imagini tandre cu ea și cu bărbatul din viața ei, Andrei, cu care formează un cuplu de trei ani. „Sunt bogată rău de tot pentru că sunt iubită și iubesc”, a scris cântăreața în dreptul imaginilor. Gestul a fost neașteptat, având în vedere că artista preferă discreția.
Cum s-au cunoscut Sore și Andrei, iubitul ei
Primăvara aceasta, Sore a povestit, în podcastul lui Măruță, cum l-a cunoscut pe Andrei și de ce a refuzat inițial să-i dea numărul de telefon. Perechea s-a întâlnit prima oară la o cununie civilă unde artista a mers cu Feli.
„Ne-am întâlnit la o nuntă, de fapt la o cununie civilă. Când a căzut orezul pac l-am văzut și l-am ignorat, că așa fac de obicei. L-am analizat când nu se uita. Eu eram cu Feli. Și Andrei vine cu două pahare de Prosecco spre noi. Eu, Scorpion orgolios și narcisist un pic zic: «Drăguțul, ce repede a picat în plasă. Ia uite-l că vine». Și-i dă paharul lui Feli să ciocnească. I-a pupat și mâna, eu fiind lângă ea. Pe mine ignor. A fost moment ca din serial. M-am întors (spre Feli – n.red.) și i-am zis: «Mă bucur pentru tine!». Ei se știau, Feli draga de ea care e uitucă nici nu știa cine e”, a povestit Sore râzând.
Cântăreața a refuzat să-i de-a numărul de telefon
Câteva luni mai târziu, o prietenă de la aceeași nuntă a sunat-o pe Sore să-i ceară numărul ei pentru Andrei. Orgolioasă, Sore a zis: „«Cred că a greșit numele cu patru litere, e vorba de Feli nu de Sore». Zice: «Nu că pe al tău îl vrea». «De ce? L-a luat pe al lui Feli și nu i-a răspuns?» I-am zis nu, nu sunt de acord”.
La câteva zile de la discuția de la telefon, Andrei i-a trimis lui Sore un buchet de flori cu mesajul „Sărut mâinile”. Și-a dat seama de la cine erau și a acceptat să-i dea numărul de telefon pentru că gestul i s-a părut simpatic. Apoi, timp de șase luni, Sore și Andrei au ținut legătura doar prin telefon. „Ce băiat curajos, insistent și răbdător”, a mai spus solista.
Cum a decurs prima întâlnire dintre Andrei și fiica lui Sore, Erin
Un moment special a avut loc la două luni după ce au început să iasă la întâlniri. Atunci, Andrei a cunoscut-o pe Erin, fiica lui Sore din fosta relație cu Mircea Julean. „Le-am făcut cunoștință la mai puțin timp decât îmi planificasem. În primă fază, fiind prima mea relație serioasă după despărțire și dorindu-mi ca Erin să-l accepte, pentru că îmi plăcea el, îmi făcusem o strategie după cât timp, în ce context. Dar viața are felul ei de a ne surprinde.
La două luni după ce am început să ne vedem, deci opt luni de când vorbeam, am răcit și m-a sunat că are supă caldă și să mi-o aducă. Erin a auzit discuția și a întrebat cine este. «Uite este un băiat cu care vorbesc și a zis că are supă pentru mine.» «Ce atent e, vreau să-l văd și eu.» «Bine, du-te tu să deschizi ușa.» Eu nu m-am mișcat de pe canapea. Andrei i-a dat supa, Erin i-a mulțumit că are grijă de mami, apoi a întrebat o de Harry Potter, ei i-a convenit și s-au conectat și după Erin a venit și a zis «îmi place de băiatul ăsta, cine e?»”, a povestit cântăreața.
Înainte de acest moment, Erin i-a făcut o vrajă, o poțiune magică să vină dragostea, lui Sore, după ce a întrebat-o dacă ea se va îndrăgosti vreodată. „Eu deja vorbeam cu Andrei. A pus sclipici și apă și a făcut vraja și după întâlnirea cu Andrei a venit la mine și mi-a zis: «Vezi, poțiunea mea a funcționat». Împachetat așa i-a convenit că a fost parte din povestea asta”, a spus artista.
Foto: Instagram
Ultima modificare iunie 24, 2026 2:46 pm