Mirela Retegan și fiica ei, Maya, despre momentul de cumpănă care le-a schimbat relația: „Am avut o criză, iar ea a făcut atac de panică” Ce s-a întâmplat între ele

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Relația dintre Mirela Retegan, fondatoarea Găștii Zurli, și fiica ei, Maya Sorian, a trecut prin numeroase transformări, de la momente dificile și crize emoționale, până la o colaborare strânsă pe plan profesional. Cele două au vorbit deschis despre dinamica familiei lor, despre lecțiile învățate în timp, dar și despre modul în care au reușit să își găsească un echilibru între viața personală și proiectele comune, cum ar fi participarea la emisiunea „Asia Express” sau lansarea podcastului M24.

Independența și spațiul personal ca secret al armoniei

Deși colaborează îndeaproape și se afișează des împreună în proiecte publice, mama și fiica au înțeles că o relație sănătoasă are nevoie de limite clare și de libertate. Locuind separat, cele două își gestionează timpul în funcție de propriile nevoi, însă apelează una la cealaltă ori de câte ori simt nevoia unui sfat sau a sprijinului emoțional.

„Noi nu stăm împreună nonstop. Locuim separat de câțiva ani buni, fiecare are viața ei, iar când ne întâlnim ne bucurăm una de cealaltă. Dacă avem perioade în care nu prea vrem să ne vedem, nu ne vedem. La muncă ne întâlnim și muncim, dar în viața personală fiecare face ce vrea. Bine, în general, perioadele astea nu țin mai mult de patru zile, pentru că eu după patru zile sun și zic: „Mama, am nevoie de un sfat de la un om matur!” – a spus Mirela Retegan pentru OK!Magazine.

Momentul de cotitură: De la atacul de panică la o nouă perspectivă asupra parentingului

Relația lor nu a fost însă întotdeauna lipsită de tensiuni. Un episod petrecut în trecut, declanșat de o nemulțumire aparent minoră, a marcat o schimbare profundă în abordarea pe care Mirela Retegan o are ca mamă. Reacția severă a Mayei, care a suferit un atac de panică, a determinat-o pe fondatoarea Găștii Zurli să conștientizeze cât de ușor își poate răni propriul copil, chiar și atunci când acționează cu cele mai bune intenții.

Citeşte şi: Smiley și Pavel Bartoș, dezvăluiri fără perdea despre cei 17 ani de prietenie: „Cea mai grea a fost prima noapte împreună”

Citeşte şi: Văduva lui Hugh Hefner rupe tăcerea despre abuzurile din dormitor și îi trimite un avertisment dur actriței Jessica Biel. Crystal Hefner: „Te rog să te gândești din nou!”

Citeşte şi: Gina Pistol, despre provocările noului proiect imobiliar al familiei: „Dacă mă apucam doar de una, nu o mai făceam pe cealaltă” Cei doi își construiesc două case simultan

„A fost un moment în viața mea când am avut o criză, așa cum au toate mamele, dintr-o nemulțumire banală, și Maya s-a supărat foarte tare și a făcut un atac de panică, iar eu m-am speriat. Am ținut-o în brațe până s-a liniștit și mi-am jurat că eu nu voi fi niciodată răul din viața copilului meu. Din acel moment, s-a schimbat totul între noi două. Și știu că multe mame nu conștientizează când sunt răul din viața copiilor lor, cu cele mai bune intenții!

Așa că podcastul lansat de noi este fix despre asta, pentru că vorbim onest despre cum am trecut prin diverse provocări de când era Maya mică și până azi. Nu vrem să demonstrăm nimic, vrem doar ca oamenii să-l asculte și să se recunoască, să-și pună întrebări, să se oglindească.” – a adăugat ea.

Un proiect de familie important

Experiențele prin care au trecut de-a lungul anilor s-au materializat într-un nou proiect media, podcastul M24. Cele două își propun să abordeze fără ocolișuri relațiile de familie, aducând în discuție greșelile inerente și perspective diferite. Mai mult, în acest demers este implicată și mama Mirelei Retegan, creând astfel un tablou complet al dinamicii feminine pe parcursul a trei generații:

„Da, dar puțin altfel. Pentru că este un moment cu mine, Maya și cu mama mea. Mi-am dorit mult ca mama să vină și să povestească despre lucrurile pe care le-a trăit cu mine și să privim evoluția mea din toată perspectiva, cu ce am preluat eu de la ea și ce am folosit mai departe în relația cu Maya. Cred foarte tare în acest proiect și este primul podcast în care se abordează astfel relația dintre părinți și copii, cu o mamă la mijloc, între mama ei și copilul ei.”

 

Libertatea alegerilor și deschiderea spre viitor

Privind spre viitor, Mirela Retegan susține că este complet pregătită să o lase pe fiica sa să își urmeze propriul drum și să își construiască viața așa cum își dorește, fără a-i impune vreo condiționare. La rândul ei, Maya privește cu optimism spre viitor, fiind deschisă la tot ceea ce viața are să îi ofere, în timp ce mama sa o asigură de toată susținerea, indiferent de deciziile pe care le va lua pe plan personal:

„Discuția a fost foarte clară: dacă te îndrăgostești de Gheorghe și Gheorghe are grijă de capre în vârful muntelui, iar tu vrei să te duci după el, du-te liniștită, trăiește-ți povestea, dar să știi că mami o să vină mai rar acolo. Adică nu condiționez cu nimic, nu am nicio așteptare. Tot ce-mi doresc pentru Maya este să fie sănătoasă și fericită.”

Foto – Facebook

Ultima modificare octombrie 28, 2026 4:11 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale