Antonia a povestit cum au reacționat băieții ei de 11 și 9 ani după ce au văzut-o dansând sexy pe scenă la Nibiru cu coregraful ei.
Cuprins
Cum au reacționat băieții Antoniei după ce au văzut-o dansând sexy cu coregraful ei
Antonia și Alex Velea au doi băieți împreună, Dominic și Akim, în vârstă de 11 și, respectiv, 9 ani. Invitați la Pro FM să-și promoveze cel mai nou single, „Ne certăm să ne împăcăm”, cuplul a vorbit despre cum își cresc cei doi băieți. Artiștii au mărturisit că zilnic duc o luptă cu ei înșiși din dorința de a găsi echilibrul între disciplină și libertate.
În același interviu, Antonia a povestit cum au reacționat Dominic și Akim după ce au văzut-o pe scenă la Nibiru dansând sexy cu coregraful ei. „Sunt geloși. Nici la mine să dansez cu fete, nici la mami să danseze cu altcineva”, a explicat Alex Velea.
„Am un moment mai sexy cu coregraful nostru”
„Și am un moment mai sexy cu coregraful nostru. Și când a ieșit de pe scenă i-au zis: «Păpu, nu prea mi-a plăcut cum ai dansat cu mami». Dar tati când dansează în clipuri cu femei? (râde)”, a povestit Antonia. „Nici la mine nu sunt de acord, crede-mă”, a intervenit Alex Velea imediat.
Antonia și Alex Velea formează un cuplu de la sfârșitul anului 2012 și s-au logodit în iulie 2021, după aproximativ 8 ani și jumătate de relație. Cu toate acestea, cei doi nu se grăbesc să-și oficializeze relația. Când au devenit un cuplu, Antonia avea deja o fetiță, Maya, acum în vârstă de 16 ani. Maya locuiește cu tatăl ei, Vincenzo Castellano, în Italia.
Foto: Instagram
Ultima modificare octombrie 30, 2026 3:52 pm