Actorul Marius Manole a fost marele câștigător aseară, la „Uite cine dansează”. Alături de partenera sa de dans, Olesea Nespeac, Marius a reușit să câștige marele premiu de 100.000 euro, după ce a primit cele mai multe voturi din partea publicului.
„Mă bucur foarte tare pentru că premiul merge unde merge. Mulțumim juriului care a fost tolerant și delicat. Mulțumesc colegilor. Ne vedem în sezonul 2”, a spus Marius Manole.
CEC-ul de 100.000 de euro câștigat de Marius și Olesea va fi donat unei fundații caritabile, care sprijină copiii. Pentru prima oară în istoria televiziunii din România, suma strânsă din voturi va fi direcționată integral către o fundație.
Marius Manole alături de partenera sa de dans, Olesea, și de producătorul emisiunii
Marius Manole a fost primul concurent care a intrat în competiția dansului, din cadrul show-ului realizat de Pro TV, după formatul „Dancing with the Stars”. La începutul emisiunii, el ne-a mărturisit că abia așteaptă această provocare – „Îmi plac provocările. Îmi place să merg pe drumuri noi. Mă simt ca în facultate, când eram curios să văd ce surprize îmi rezervă următoarea zi. Am emoții și asta e bine. Înseamnă că sunt viu”.
Citește și – Gigi Căciuleanu: „Văd viața ca o operă de artă”
Citește și – Exclusiv. Primul interviu cu Andreea Marin după ce s-a anunțat juriul emisiunii „Uite cine dansează!”
Foto: libertatea.ro, Instagram
Ultima modificare mai 9, 2017 10:48 am