Nicușor Dan a mers, zilele trecute, într-o vizită oficială în Austria, însoțit fiind de partenera lui, Mirabela Grădinaru, și cei doi copii ai cuplului prezidențial, Aheea și Antim. Fetița a fost prezentă la mai multe evenimente formale, iar internauții au observat rapid ținuta acesteia, în special pantofii, care au stârnit adevărate controverse în mediul online.
Cuprins
Cuprins
Pantofii purtați de Aheea Dan în Austria, subiect controversat
Nicușor Dan a ales să călătorească în Austria împreună cu familia sa, aceasta fiind prima călătorie oficială a cuplului prezidențial.
Aheea, fiica de 9 ani a șefului statului a atras privirile tuturor, aceasta având un comportament rafinat în timpul evenimentelor formale. Nu a durat mult, însă, până ce ținuta fetiței să fie intens analizată de ochii ageri ai internauților. Iar pantofii purtați de aceasta în Austria au împărțit internetul în două.
Potrivit unor internauți, o astfel de pereche de pantofi ar fi creată de un celebru brand internațional de lux și ar costa aproximativ 1.325 dolari, echivalentul a peste 5.800 lei, notează Cancan.
Pe de altă parte, alții spun că, de fapt, modelul este unul românesc și ar costa în jur de 400 lei.
Însă, cum Mirabela Grădinaru a ales să poarte la întâlnirile oficiale doar rochii create de branduri românești, cel mai probabil și Aheea a avut o ținută creată în România.
Citește și: Sorana Darclee, atac la adresa Mirabelei Grădinaru, după vizita prezidențială din Austria: „Este concubină”
Mirabela Grădinaru, în ținute ale designerilor români, în Austria
Pe de altă parte, Mirabela Grădinaru a fost aplaudată pentru faptul că a ales rochii create de branduri românești. În prima zi a vizitei în Austria, Prima Doamnă a purtat o rochie roz pudră, ce aparține colecției Amalin a Andreei Raicu.
„Sunt recunoscătoare și sincer emoționată. La prima sa vizită oficială în Austria, Prima Doamnă a României a purtat o rochie Amalin, creată special pentru această ocazie. A fost un moment care mi-a adus multă bucurie – pentru felul în care a purtat ținuta: cu eleganță, naturalețe, grație și discreție”, a scris Andreea Raicu pe Instagram.
La rândul ei, Irina Schrotter a mulțumit Mirabelei Grădinaru că a ales două dintre rochiile sale pentru vizita din Austria.
„Mulțumesc Primei Doamne a României, Mirabela Grădinaru, pentru alegerea de a purta creațiile noastre în cadrul vizitei de stat în Austria. E o onoare și o mândrie să vedem designul românesc promovat la un nivel atât de înalt”, a scris creatoarea de modă pe Facebook.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată pantofii purtați de Aheea Dan, în timpul vizitei din Austria
Sursă foto: Presidency.ro, Profimedia
Ultima modificare iulie 31, 2025 12:25 pm