Otniela a avut probleme grave în copilărie. ”Doctorul a spus că e o minune că m-am refăcut”

De Unica.ro pe
Otniela Sandu a devenit cunoscută în 2016, prin apariția la emisiunea ”Supraviețuitorul”, unde a ajuns în finală. Acum a revenit la TV, în ”Ferma”, unde a atras atenția tuturor concurenților de sex masculin. Chiar dacă are o mulțime de fani, se știu prea puține lucruri despre ea. 

Otniela a fost make-up artist, dar a preferat să renunțe la această meserie ca să se dedice actoriei. Și-a păstrat, însă, pasiunea pentru machiaj. ”Îmi amintesc că atunci când eram întrebată, la grădiniţă, ce anume mi-ar plăcea să devin când am să fiu mare, spuneam că actriţă sau prezentator de ştiri. În copilărie, aveam o cutie cu o gaură mare în centru, prin care citeam şi inventam ştiri”, declara Otniela într-un interviu.

Ea a mai vorbit și despre problemele de sănătate pe care le-a avut în copilărie și din cauza cărora a învățat foarte târziu să meargă. „Am avut luxaţie congenitală bilaterală din naştere. Au descoperit părinţii la o săptămână după ce m-am născut, pentru că nu aveam cutele de la picioare egale. Doctorul a spus că am şanse doar cu operaţie (asta însemna să-mi rupă picioarele şi să mi le pună în gips), dar cu riscul să fiu chiar mai rău. Bunica mea luat legătura cu mama unui copil cu acelaşi diagnostic şi i-a spus că a purtat un aparat şi s-a refăcut. Atunci a vorbit bunica cu doctorul şi am încercat şi eu acel aparat aproape 3 ani. Doctorul a spus că e o minune că m-am refăcut”, a declarat Otniela.

În prezent, ea este pasionată de sport și practică alergarea și ciclismul.

Foto: Instagram / Otniela Sandu

 

Finalul "Game of Thrones". Ce detaliu ascuns au remarcat fanii

Finalul "Game of Thrones". Ce detaliu ascuns au remarcat fanii