Nadia Comăneci a sărbătorit primul 10 din istoria gimnasticii în compania lui Arnold Schwarzenegger

De Mădălina Manole pe
Nadia Comăneci a sărbătorit în avans împlinirea a 43 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii. Marea gimnastă a României a petrecut în compania actorului Arnold Schwarzenegger.

Nadia Comăneci, în vârstă de 57 de ani, este prima sportivă din lume care a obținut nota 10 la un concurs olimpic de gimnastică, fapt care, ne amintim cu drag și umor, a dat peste cap afișajele electronice. Ei bine, pe data de 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol).

Nadia Comăneci a sărbătorit în avans momentul istoric printr-un mesaj emoționant postat pe conturile de socializare împreună cu o filmare în care apare alături de actorul Arnold Schwarzenegger, cel care, de altfel, îi este și bun prieten: O modalitate minunată de a sărbători 43 de ani de la @montreal1976. M-am întâlnit întâmplător cu Schwarzenegger”- a scris Nadia Comăneci în descrierea filmulețului postat.

 

View this post on Instagram

 

Just a great way to celebrate 43 years of @montreal1976 … just bumped into @schwarzenegger @goldsgym

A post shared by Nadia Comaneci (@comaneci10) on

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 71 de ani, se observă lucrând la aparatele de fitness în filmare, și mai mult de atât, actorul glumește pe seama situației: “Asta este relația noastră. Eu fac toată treaba și ea primește laudele. Eu lucrez atât de mult la aparatele de fitness și devin din ce în ce mai bătrân, iar ea din ce în ce mai tânără. Asta e problema aici. Mă bucur că te-am întâlnit”.

Vezi mai multe imagini cu Nadia Comăneci de la Montreal în galeria foto de mai sus!

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro