De-a lungul timpului, există filme care au făcut celebre unele personaje, fără ca gloria acestora să se reverse (decât într-o mică măsură) şi asupra celor care le-au dat viaţă.
De cele mai multe ori nu am reuşit să descoperim cine este actorul din spatele măştii, aşa că este interesant acum de văzut cine sunt vedetele care au dat viaţă unor persoanje celebre din filme.
A reuşit să aducă pe marile ecrane unul dintre cei mai populari eroi negativi din ultimul deceniu în cinematografie – Davy Jones din seria „Piraţilor din Caraibe”, dar puţină lume ştie că actorul Bill Nighy, cel care i-a dat viaţă teribilulul căpitan cu faţa acoperită de tenatcule, are o carieră prestigioasă în spate, el câştigând Globul de Aur pentru miniseria Gideons Daughter.
Povestea terifiantă a legendarului personaj Freddy Krueger – criminalul cu pălărie, pulover dungat şi gheare din metal, care îşi ucidea victimele în visele acestora -, a înspăimântat de-a lungul timpului generaţii întregi. Succesul peliculei, s-a datorat atât ineditului din scenariu, cât şi tehnicilor regizorale revoluţionare pentru acel moment, iar actorul Robert Englund a devenit celebru datorită seriei horror „A Nightmare on Elm Street”.
Povestea fetiţei de 12 ani, Regan MacNeil, posedată de demoni si pe care numai un exorcist o poate salva le-a rămas multora întipărită adânc în memorie. Mai puţin cunoscut este faptul că filmul care a făcut-o star peste noapte i-a distrus şi viaţa adolescentei Linda Blair. Actriţa a suferit o serie de căderi nervoase după terminarea filmărilor, a fost sub protecţia poliţiei timp de 6 luni, pentru că era urmărită de o sectă religioasă, iar apoi, în următorii ani, a jucat doar în filme mici, fără ca să mai cunoască vreodată gloria din acea perioadă.
Page: 1 2