Emil Rengle, pe scena „America’s Got Talent“. Artistul a ridicat sala în picioare, dar a fost criticat de juriu

De Unica.ro pe
Emil Rengle a urcat pe scena celebrei emisiuni „America’s Got Talent“. Câștigătorul sezonului 8 de la „Românii au Talent” a participat la  ediția specială, „America’s Got Talent: The Champions”, o etapă în care vin doar cele mai bune numere din întreaga lume.

Emil Rengle a cucerit publicul, care s-a ridicat în picioare pe parcursul numărului, însă a dezamăgit jurații, care au considerat că dansatorul român nu are șanse să meargă mai departe și în niciun caz să câștige finala.

Emil Rengle a intrat pe scenă cu o explozie de energie și entuziasm și, îmbrăcat cu un costum de latex roșu și cizme cu toc, a făcut showl pe piesa „Bad Guy” a lui Billie Eilish.

Simon Cowell şi Howard Mandel, doi dintre cei patru jurați ai emisiunii „America’s Got Talent“, au spus că numărul dansatorului nu are toate elementele necesare pentru a câștiga: „Îmi place de tine, îmi place mesajul tău, dar ca să fiu sincer, nu cred că acest număr poate să fie cel mai bun dintre cele mai bune”, – i-a spus Simon Cowell.

Emil Rengle, pe scena „America’s Got Talent“. Artistul a ridicat sala în picioare, dar a fost criticat de juriu

Alesha Dixon și Heidi Klum, pe de altă parte, au apreciat prestația lui Emil Rengle și au fost chiar impresionate de capacitatea dansatorului de a se mișca cu atâta dezinvoltură pe tocuri: „Știu cât de greu este să mergi pe astfel de tocuri, cu atât mai mult să și dansezi!”.

Emil Rengle a fost eliminat din competiție, regulile emisiunii „America’s Got Talent: The Champions“ punctând că doar publicul prezent în sală şi telespectatorii au drept de vot, însă dansatorul român a fost foarte bucuros că a reușit să ajungă pe scena celebrei emisiuni și astfel să-și îndeplinească un vis și să acumuleze o experiență: „Viaţa îţi va oferi «DA», viaţa îţi va oferi «NU» şi viaţa îţi va oferi şi un «X» sau două. A fost rândul meu să cobor cu X-ul de această dată şi sunt aici să vă spun că nu este chiar aşa de rău. De fapt, nu este deloc rău, este întotdeauna ceea ce alegem să facem din asta“, – a scris Emil Rengle pe rețelele de socializare după ce a fost eliminat de la „America’s Got Talent”.

Vezi mai multe imagini cu Emil Rengle în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro