Detaliul emoționant din ținuta micuței Prințese Charlotte la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Ce a purtat fiica lui William și Kate

La 9 și, respectiv, 7 ani, Prințul George și Prințesa Charlotte au fost considerați suficient de mari încât să participe la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, organizate luni. Cei doi au participat la ceremonii alături de părinții lor, Kate Middleton și Prințul William, și au fost admirați pentru comportamentul ireproșabil pe care l-au afișat, demn de solemnitatea momentului.

Cei doi au ajuns la Westminster Abbey alături de mama lor, Kate, pe care Charlotte o ținea de mână.

Detaliul emoționant din ținuta micuței Prințese Charlotte la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Ce a purtat fiica lui William și Kate

Charlotte a purtat o ținută asortată cu a mamei sale, cu o pălărie neagră mare și o rochie plisată. Ținuta lui Charlotte a cuprins și un mic omagiu emoționant față de străbunica sa, o broșă cu o potcoavă din diamant, care aduce aminte de iubirea renumită a Suveranei pentru cai. Chiar Regina i-a dăruit lui Charlotte această broșă, relatează People. Este pentru prima oară când mica prințesă poartă bijuterii și o pălărie la un eveniment regal, așa cum poartă, de obicei, doamnele la astfel de ceremonii.

Publicația People explică, de asemenea, că William și Kate au decis, cu atenție, împreună dacă George și Charlotte ar trebui să participe la funeralii. Au ales până la urmă să-i lase să participe, dat fiind că deja participaseră anul trecut la înmormântarea Prințului Philip, soțul regretatei Regine.

Detaliul emoționant din ținuta micuței Prințese Charlotte la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Ce a purtat fiica lui William și Kate

Prințul Louis, fratele mai mic al celor doi, în vârstă de doar 4 ani, nu a participat la ceremonie. Nu există vreo regulă oficială care să stabilească la vârsta la care copiii pot participa la astfel de evenimente, totul rămâne în responsabilitatea părinților care decid în ce măsură pot copiii să facă față la ceremonii. Louis nu a participat nici la înmormântarea Prințului Philip, așa că decizia luată în privința sa nu este deloc de mirare.

Kate a vorbit despre cum au reacționat copiii la auzul veștii că Regina a murit. „Au fost extraordinari toți. Eram foarte tristă când am aflat și Louis a venit la mine și mi-a spus ‘Mami, nu-ți face griji, pentru că acum Gan Gan (n.r. – așa îi spuneau copiii străbunicii lor) este împreună cu străbunicul'”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!