Dan Petrescu a fost operat de urgență. Cum se simte antrenorul după intervenție

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dan Petrescu a fost operat de urgență. Antrenorul stă pe bară de câteva luni, din cauza unor probleme de sănătate. Acum, el a fost supus unei intervenții chirurgicale. Iată cum se simte și în ce stare se află.

Cum se simte Dan Petrescu

Dan Petrescu trece printr-o adevărată cumpănă în viața lui. Problemele de sănătate l-au făcut pe antrenor să demisioneze în august 2025 de la clubul din Gruia și să se concentreze pe sănătatea lui.

El a trecut săptămâna trecută printr-o intervenție chirurgicală la gât. Operația a fost complicată, însă antrenorul a depășit cu succes momentele critice și acum se află în recuperare, conform fanatik.ro.

Citește și: S-a aflat ce probleme de sănătate are, de fapt, Dan Petrescu: „Nu are cancer. Face un tratament pentru încă o lună, apoi revine pe teren”

Luna trecută, Petrescu spunea că e gata să revină pe banca tehnică și spunea chiar că ar fi disponibil să preia o echipă chiar și înainte de startul noului sezon.

”Mă simt bine. Nu știu ce a apărut despre mine. Eu mă simt bine, mai am puțin și încep să antrenez. Mai am nevoie de o lună – două ca să fiu ok. (n.r. dacă revine din vară) Poate chiar înainte, vedem”, a declarat el, scrie digisport.ro.

Ce spunea Giovanni Becali despre starea de sănătate a antrenorului

Giovanni Becali a vorbit despre starea lui Dan Petrescu și spunea că s-ar simți mult mai bine, așteptând momentul oportun în care să revină în sport. 

Citește și: Dan Petrescu, prima apariție publică după ce s-a scris că ar avea probleme grave de sănătate. Cum arată fostul antrenor CFR Cluj

”Știu că e mai bine. Bine, bine, bine. A slăbit, nu cum s-a speculat, 30 de kilograme. E refăcut aproape sută la sută. Acum așteaptă ocazia (n.r. – să revină).

Îți dai seama (n.r. că și el și-ar dori să revină pe banca tehnică), dacă a stat pe afară, dacă la Cluj s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Tu crezi că lui îi pare bine de ce s-a întâmplat la Cluj? El mai are și niște bani de luat de la Cluj, așteaptă, nu e o problemă, că o să-i dea”, a declarat Giovanni Becali.

Cu toate că nu a spus nimic oficial despre problemele sale de sănătate, mai multe persoane au lăsat să se înțeleagă că ar fi vorba despre o problemă legată de cancer, însă informația nu a fost confirmată. 

Acum, Dan Petrescu a avut o operație dificilă, din care se reface cu succes. Rămâne de văzut dacă antrenorul va reveni la pasiunea lui după ce se va reface.

Ultima modificare martie 17, 2026 3:55 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale