Cezar Ouatu, interpretare de excepție pe scena X Factor Marea Britanie. VIDEO

De Mădălina Manole pe
Cezar Ouatu a participat la emisiunea X Factor din Marea Britanie, iar interpretarea sa a fost una excepțională, reușind să ridice toată sala în picioare, inclusiv pe cei patru jurați.

Cezar Ouatu a fost o adevărată surpriză pentru X Factor Marea Britanie. Dacă atunci când a pășit pe scenă s-a lăsat copleșit de emoții, în momentul în care a început să cânte toate acestea au dispărut și artistul nostru i-a impresionat pe toți cei prezenți care l-au apaudat frenetic la final. Jurații, Robbie Williams, Ayda Field, Louis Tomlinson și Simon Cowell, s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat înainte ca artistul să-și termine prestația.

Cezar Ouatu a dezvăluit că a ajuns la X Factor Marea Britanie în urma unui pariu pe care l-a avut cu un apropiat: ”Totul a plecat de la un pariu pe care l-am pierdut și porunca în urma acestuia a fost să mă înscriu pe aplicația respectivă, la întâmplare. Apoi am luat-o în serios.”, – a mărturisit Cezar Ouatu la Antena 1.

Citește și – Gabriela Cristea i-a tăiat turta fetiței sale. Ce a ales Victoria de pe tavă. FOTO

Citește și – Iulia Albu, despre Anamaria Prodan: “Toți bărbații se uită la…”

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro