Andra și Cătălin Măruță au sărbătorit 18 ani de căsătorie, chiar în ziua în care solista a împlinit 40 de ani. Cei doi și-au reînnoit jurămintele la biserică, iar seara au dat o petrecere la care au participat o mulțime de colegi din showbiz. Cheful a ținut până în zori, iar atmosfera a fost întreținută de Holograf, 3 Sud Est și Leo de la Roșiori.
Mare petrecere în familia Măruță
Cătălin și Andra Măruță au aniversat 18 ani de căsnicie și 20 de ani de relație pe 23 august. Cântăreața a vrut să marcheze aniversarea ei de 40 de ani, dar și evenimentul important din căsnicia ei.
Cântăreața l-a avertizat din timp pe soțul ei vrea să marcheze 18 ani de căsnicie printr-o ceremonie specială.
„Jur să-ți fiu credincioasă, jur să te iubesc mereu! Înnoim jurămintele. Noi ne-am căsătorit de ziua mea. Adică pe 23 august e și ziua mea, e și ziua noastră. Împlinim 18 ani, adică majoratul. 18 ani de căsătorie și parcă ne iubim din alte vieți. Nicio bogăție mai mare nu există în lume decât familia ta. Dumnezeu ne-a iubit și mai mult și ne-a dăruit doi copii minunați și buni”, a fost mesajul Andrei către soțul ei.
Măruță, declarație emoționantă pentru Andra
Cu ocazia aniversării de 40 de ani a Andrei, Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj special. Cântăreața a primit un tort de la părinți, frați și surorile ei.
„Astăzi este despre tine, iubirea mea. Despre femeia pe care am întâlnit-o acum 20 de ani și pe care, de atunci, o aleg în fiecare zi. Despre soția mea de 18 ani, despre mama copiilor noștri și despre omul alături de care am construit tot ce avem mai de preț: familia noastră.
Am trecut împreună prin bucurii, încercări, visuri împlinite și momente care ne-au făcut mai puternici. Ne-am schimbat, am crescut, dar am rămas noi. Dacă aș lua-o de la început, te-aș căuta tot pe tine. Și te-aș alege din nou, fără să schimb nimic din drumul care ne-a adus aici. La mulți ani, Andra mea! La mulți ani nouă! Te iubesc”, a spus Cătălin Măruță, emoționându-și soția până la lacrimi.
Ultima modificare august 24, 2026 1:08 pm