Un adolescent de 15 ani din Iași a murit după ce a fost agresat de doi prieteni. Băiatul, care suferea de o boală gravă de sânge, s-a stins din viață la spital, unde fusese transportat cu ambulanța la Urgențe. Bunica acestuia a povestit întreg incidentul, care este în prezent anchetat de autorități.
Cuprins
- 1 Un adolescent de 15 ani din Iași a murit la spital, după ce a fost bătut de doi prieteni
- 2 Ce spun părinții băieților cercetați
Cuprins
Un adolescent de 15 ani din Iași a murit la spital, după ce a fost bătut de doi prieteni
Băiatul de 15 ani care s-a stins din viață a fost implicat într-un conflict acasă la unul dintre prietenii săi. După ce a primit mai multe lovituri pentru o glumă pe care a făcut-o, adolescentul a fost adus de cei doi prieteni acasă, unde i-a povestit bunicii ce s-a întâmplat.
„A ajuns acolo și l-a sunat un alt nepot de-al meu. «Ce faci Andrei? Sunt la Micu.» Unul dintre ei îl întreabă cine te-a sunat și el a zis: «Sora ta Denisa». Atâta glumă a fost. I-a tras un pumn în stomac și a căzut jos. Și i-a zis «nu mai da în burtă că știi că fac hemoragie internă și mor». «A, mori, faci mișto de mine, stai că îți arăt eu ție»”, a povestit Angelica Anton, bunica băiatului decedat, potrivit Digi24.
Citește și: Cum s-au sinucis cei doi adolescenți din Tulcea. Părinții ar fi fost împotriva relației lor
„Când a intrat copilul în casă mi-a spus: «mama mor».”
Băiatul suferea de hemofilie, o boală rară care face ca sângele să nu coaguleze normal. În cazul celor diagnosticați cu această boală, orice lovitură poate provoca o sângerare abundentă.
„După ce l-au bătut a căzut jos: «mor și mor și mor». L-au pus pe bicicletă bătut așa și l-au adus acasă aici. Când a intrat copilul în casă mi-a spus: «mama mor», că mie mama îmi zicea, că l-am crescut de la o lună eu”, a mai relatat bunica adolescentului.
Tânărul a fost transportat la spital, ulterior fiind constatat decesul acestuia. „În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Iași, Ioana Bîlea.
Adolescentul a murit la jumătate de oră după ce a fost dus de ambulanță la spital.
Ce spun părinții băieților cercetați
Părinții celor doi adolescenți de 15 și 18 ani, acuzați că l-au bătut, au fost chemați la poliție pentru explicații.
„Prieteni, permanent se jucau. Nu știu acum ce au făcut. Nimic nu știu”, a declarat Marian Anton, tatăl unuia dintre băieții cercetați.
Polițiștii așteaptă acum analiza medicilor legiști pentru a continua ancheta.
Foto: Shutterstock.com
Ultima modificare ianuarie 10, 2025 10:31 am