Trei persoane, mușcate de urs pe Transfăgărășan. Turiștii vor fi amendați după ce au vrut să facă un selfie cu animalul

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Trei turiști străini au fost atacați de un urs pe Transfăgărășan în aceeași zi. Incidentul a avut loc pe 9 iunie 2026, după ce aceștia au coborât din mașini pentru a face o poză cu animalul sălbatic sau pentru a-l hrăni.

Trei turiști au fost mușcați de urs pe Transfărăgășan

Trei turiști, doi portughezi și o tânără din Ucraina, au trecut prin momente de groază pe Transfăgărășan, într-o singură zi, după ce au fost atacați de un urs. Acum, aceștia riscă acum amenzi de până la 30.000 de lei pentru comportamente riscante.

Primii atacați au fost doi soți portughezi, de 62 și 53 de ani. Încercând să facă un selfie cu ursul, femeia s-a întors cu spatele la animal, moment în care acesta a atacat-o.

„Portughezii au spus clar că au coborât să facă un selfie. Soția s-a întors cu spatele la urs ca să o fotografieze soțul, iar animalul a prins-o din spate. Are răni pe spate, pe lateral. Și el, cel mai probabil, a vrut să o salveze”, a explicat inginerul Mihai Coman, de la Ocolul Silvic Vidraru, pentru Știrile Pro TV.

Bărbatul a suferit răni grave la antebraț, iar soția sa a fost mușcată de urs pe spate. Deși răniți, cei doi au reușit să ajungă singuri la spitalul din Curtea de Argeș.

Citește și: Caz șocant în Constanța. Un șofer de TIR a fost bătut de un polițist, după ce i s-a făcut rău la volan și a pierdut controlul mașinii

Citește și: Ilie Bolojan, mesaj după consultările cu Eugen Tomac în vederea susținerii Guvernului: „Nu e o soluție pentru România”

Tânără de 18 ani, atacată în același loc

La scurt timp după primul incident, o tânără din Ucraina, în vârstă de 18 ani, a fost mușcată de același urs. Potrivit relatărilor, fata a fost atacată la picioare, iar în încercarea de a scăpa, a căzut și s-a rănit și la mână.

Însă inginerul Mihai Coman crede că povestea fetei nu corespunde realității.

„Inițial a spus că mergea încet cu mașina și avea geamul întredeschis, mânca dintr-un măr și s-a repezit ursul să-i ia mărul. Dar rănile pe care le are nu par a fi din dinamica asta. Mai mult ca sigur a fost coborâtă din mașină”, a precizat acesta.

Rănită și speriată, tânăra a cerut ajutor la o cabană din apropierea Cetății Poenari.

„Părea foarte panicată, speriată. Mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat și atunci am văzut că era rănită la picior. Mi-a zis: ”Urso, urso”. Am sunat imediat la ambulanță”, a povestit Daniel Cuibea, angajat al cabanei.

Citește și: Ajutor de șomaj pentru absolvenții de liceu. Care sunt actele necesare și care este termenul limită pentru depunerea dosarului

Citește și: Mesajul cutremurător al soției medicului rezident decedat la Spitalul Floreasca. Cum au arătat ultimele clipe ale lui Alexandru Neacșu

Mai mulți turiști au fost atacați de urși în ultimele săptămâni

În ultimele trei săptămâni, nouă persoane, dintre care opt străini, au fost mușcate de urși în zonă.

Managerul Spitalului Municipal Curtea de Argeș, Andreea Gheordunescu, confirmă gravitatea situației: „Doar astăzi au fost trei pacienți: doi turiști din Portugalia și o turistă din Ucraina, în vârstă de 18 ani”.

În comparație, în tot anul 2025 au fost raportate doar cinci cazuri similare.

Hotelierii din regiune atrag atenția asupra unui obicei periculos: turiștii cumpără mâncare din restaurante, în special pește, pe care îl oferă urșilor.

„Oamenii nu înțeleg că astfel condamnă la moarte sălbăticiunile și se pun și pe ei în pericol”, avertizează localnicii.

Sursă foto: Shutterstock

Ultima modificare iunie 9, 2026 3:41 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale