Madinga se întoarce în Azerbaidjan, unde va susţine două concerte

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Trupa Mandinga se va întoarce în Azerbaidjan – unde, în luna mai, grupul a participat la concursul Eurovision
Conform Mediafax, Mandinga va susţine două concerte, marţi şi miercuri, în oraşul Baku.

Mandinga va decola pleca seară spre Baku, Azerbaidjan, unde va susţine în următoarele două zile concerte care includ piesele de pe noul album al trupei, „Club de Mandinga”. Marţi seară, Mandinga va cânta în cadrul unui eveniment diplomatic privat, iar miercuri, energia celor şapte membri Mandinga se va dezlănţui pe o scenă din New Park, în centrul capitalei azere.

Alături de Mandinga, la concertul de miercuri, vor urca pe scenă legendele locale care au luat parte în ultimii ani la Eurovision, Sabina Babayeva, Safura şi Nigar Jamal (Nikki). Mandinga este singura trupă din afara Azerbaidjanului invitată să cânte la acest eveniment la care sunt aşteptaţi să ia parte peste 20.000 de spectatori.
Foto: arhiva Libertatea

    
Vedete din Romania Vedete internationale