Horoscop: Săptămână cu teste şi armonie socială

.

Duminica, 22 septembrie, Soarele a trecut din semnul Fecioarei în semnul Balanţei, marcând momentul de echinocţiu de toamnă.
Celebrăm echinocţiul de toamnă culegând roadele eforturilor noastre, de la rezultatele obţinute până la înţelepciunea dobândită. Vara ne-a stors de toate reziduurile interioare.
Am muncit la marea schimbare, prin paşii micilor transformări.
Am crescut frumos chiar dacă aparent am demolat totul. Dar, tocmai pentru că am crescut putem construi altfel.
Suntem din nou între etape de mers înainte. De data aceasta, mesajul astrelor ne-ar putea îndemna să ne arătăm lumii, să ne preţuim agoniseala spirituală şi să o scoatem la lumină.
Am ajuns pe un prag al curajului asumat. Avem, sau nu avem, curajul să ne recunoaştem, aşa cum suntem, dar mai ales să ne recunoaştem devenirea.
În cadrul serialului „cuadratura” (Uranus-Pluton), în şapte episoade, de la primul episod din iunie 2012 până la cel din martie 2015, zilele echinocţiului de toamnă ar putea reprezenta momentul desprinderii dintre ce era şi ce urmează.
Iar episoadele următoare ne-ar putea ajuta să aşezăm schimbarea pe locul potrivit.
Echilibrul echinocţiului de toamnă devine un punct de sprijin pentru efortul schimbării.
Citeşte continuarea articolului pe site-ul Avantaje.ro!

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton