Ștefania Szabo, directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, a murit în timpul gărzii. Femeia de 37 de ani a fost găsită de colegii ei în camera de gardă, fără suflare.
Ștefania Szabo, directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, a murit în timpul gărzii
Ștefania Szabo intrase în gardă luni dimineață, 27 octombrie, și a participat, pe tura ei, la inaugurarea unei extinderi a secției de Pneumologie.
După ce nu a mai răspuns la telefon, colegii ei au intrat în camera de gardă, unde au găsit-o fără suflare, în jurul orei 6:00.
„Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg”
Ștefania Szabo avea 37 de ani, pe care îi împlinise recent, pe data de 1 octombrie. Medicul chirurg ocupa funcția de director al Spitalului Județean Buzău din 2021.
„Fiecare zi în spital aduce o nouă provocare, o nouă poveste, un nou vis de salvat. Medicina nu înseamnă doar tratamente și diagnostice, ci și inimă, empatie și dorința de a fi sprijin acolo unde e cea mai mare nevoie. Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg”, scria medicul pe Facebook, la începutul lunii septembrie.
Foto: Facebook
Ultima modificare octombrie 28, 2025 11:47 am