Folosirea internetului nu ne va micşora capacitatile intelectuale, ci, din contră, ne va face mai inteligenţi, cred oamenii de ştiinţă care au participat la un studiu privind viitorului internetului.
Proiectul „Internet and american life”, al centrului de cercetare Pew, include şi o secţiune dedicată felului în care vor gândi oamenii peste 10 ani. Întrebaţi cum se vor schimba capacităţile intelectuale ale oamenilor, până în 2020, mulţi dintre respondenţi (oameni de ştiinţă, specialişti în domeniul internetului) consideră că vom fi mai inteligenţi.
Mai exact, 76% dintre ei cred că, în 2020, nivelul inteligenţei va creşte, datorită internetului. Accesul atât de facil la o cantitate mare de informaţii îi va face pe oameni mai inteligenţi şi îi va ajuta să ia decizii mai „deştepte”.
Doar 21% dintre cei întrebaţi consideră că, peste 10 ani, coeficientul de inteligenţă va scădea din cauza că oamenii se vor baza mai mult pe internet decât pe propria gândire.
Controversa a pornit în 2009, când Nicholas Carr, blogger, analist şi specialist în internet a publicat un articol în care spunea că Google ne face mai „proşti”. El consideră că oamenii se bazează prea mult pe internet pentru că le este atât de uşor să caute orice informaţie de care au nevoie. În plus, internetul este plin de lucruri care îţi distrag atenţia şi nu te lasă să te concentrezi.
Carr a primit imediat o replică de la un alt specialist, Jamais Cascio, care crede că oamenii nu pot deveni mai puţin nteligenti. Problemele pe care le avem de înfruntat – terminarea rezervelor de combustibili fosili, densitatea tot mai mare a populaţiei, pandemiile, etc. – ne vor forţa să devenim mai inteligenţi pentru a putea supravieţui.
Se pare că specialiştii sunt de acord cu această a doua variantă, ei considerând că internatul nu ne va „prosti” ci, din contră.
Deşi obişnuim să spunem că adolescenţii de astăzi nu mai ştiu să scrie corect din cauza limbajului pe care îl folosesc pe internet, specialiştii cred că nu este cazul. 65% dintre ei cred că, în 2020, vom citi mai bine şi ne vom exprima mai bine în scris.
„Internetul ne va face mai bine informaţi. Cea mai inteligentă persoană din lume ar putea fi în acest moment, în spatele unui plug, undeva în China sau India. Accesul universal la informaţie le va permite unor asemenea oameni să-şi dea seama care este adevăratul lor potenţial, ceea ce va fi de folos pentru întreaga lume”, a spus unul din specialiştii care au luat parte la sondaj.