Ce rişti şi ce ai de făcut dacă eşti înţepată cu un ac

De Erika Chivu pe

Cu toţii ne-am speriat la vestea că o fată a fost înţepată cu un ac în tramvai. Află ce poţi în astfel de cazuri şi ce rişti dacă eşti înţepată intenţionat sau accidental cu un ac de seringă.
Vestea despre agresorul din tramvaiul 41, care a înţepat o fată, probabil cu un ac, a făcut înconjurul internetului, speriind pe toată lumea. Aşadar, iată ce poţi păţi dacă ţi se întâmplă acelaşi lucru sau dacă, în alte împrejurări, te înţepi din greşeală într-un ac de seringă folosit.

Ce boli poţi lua dacă eşti înţepată cu acul

Înţepăturile cu ace infectate au fost studiate de specialişti pentru că sunt accidente des întâlnite în spitale, laboratoare de analize, etc. şi reprezintă un risc pentru personalul medical. Lista bolilor care se pot transmite astfel este lungă şi include infecţii cu bacterii, paraziţi, ciuperci, viruşi, de la difterie şi malarie până la tuberculoză, toxoplasmoză, herpes, etc. Cea mai mare problemă rămân însă infecţiile virale cu virusul hepatitei C, heptitei B şi HIV.

Cât de mare e riscul

Cel mai mare risc de infectare printr-o înţepătură cu acul este în cazul hepatitei B pentru că virusul trăieşte mai mult decât altele în afara corpului uman. Aproximativ 30% din persoanele care se înţeapă cu un ac infectat fac hepatită B. În ce priveşte hepatita C riscul este de 1,8%, iar pentru HIV 0,3%. Cifrele sunt valabile în cazul în care acul este cu siguranţă infectat.
Desigur, ele sunt cifre statistice. În practică, riscul de a te alege cu o boală gravă depinde de mai mulţi factori . El creşte dacă înţepătura este adâncă, dacă acul este gol pe dinăuntru (ac de seringă), dacăexistă pe el urme vizibile de sânge şi dacă acul a fost introdus în vena persoanei infectate.

Ce faci dacă ai fost înţepată cu un ac

Dacă eşti în situaţie fetei înţepată în tramvaiul 41 nu poţi şti cu siguranţă ce fel de ac s-a folosit şi cu ce a intrat el în contact, aşa că trebuie să iei măsuri de precauţie. În primul rând, locul înţepăturii se spală cu apă şi săpun, apoi se aplică dezinfectant.
La spitalele de boli infecţioase se poate face profilaxia post-expunere pentru virusul hepatic B, care constă în vaccin dacă nu îl ai deja făcut. Pentru virusul hepatic C şi HIV nu există vaccin, aşa că tot ce poţi face este să mergi periodic la analize pentru a depista din timp o evenutală infecţie. În cazul HIV se poate face tratament cu antiretrovirale dacă medicul consideră necesar.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro