Pâinea, sănătoasă sau nu? Câtă pâine poţi să mânânci dacă vrei să slăbeşti

De Unica.ro pe

Când vine vorba de pâine, toată lumea se gândeşte la un produs de bază, care nu trebuie să lipsească din casa nimănui, şi aproape toţi aduc în faţă veşnicul moto “şi părinţii noştri la ţară au trăit cu pâine”. Vezi cât e de sănătoasă!

Pâinea, prieten sau duşman în dietă?

 
Ce-i drept trebuie să ştim un lucru şi anume că pâinea, inainte (acum cateva sute de ani) se producea din mai multe seminţe sparte şi pl ante uscate ce se amestecau şi se uscau cu ajutorul soarelui, iar apoi se consumau.
Pâinea făcuta la ţară, acum 20-30 de ani, era un produs obţinut din făină făcută în casă, ce nu trecea prin procese industrializate aşa cum se întâmplă astăzi pentru a ajunge pe rafturi, iar intervalul de timp (câteva ore) în care acea paine se dospea la “ţast” era mult mai mare faţă de cele 5 minute practicate azi în fabrici.
Pâinea, sănătoasă sau nu? Câtă pâine poţi să mânânci dacă vrei să slăbeşti
Ce înseamnă de fapt această diferenţă de timp şi moduri de procesare? Făina obţinută la ţară, puţin mai închisă la culoare, încă mai păstra o parte din fibrele cerealelor din care fusese obţinută, pe când cea albă, folosită astăzi, este atât de filtrată şi procesată încât îşi pierde orice nutrient de care am putea beneficia în urma consumîrii ei.Timpul de prepare este unul foarte important şi asta pentru că trebuie să ne ferim de acrilamide şi toţi compuşii toxici ce se formeaza în urma arderii pe coaja pâinii.
Pâinea din magazine este plină de aditivi şi E-uri, iar asta se poate observa la o simplă citire a etichetei. Vă recomand să vă preparaţi singuri pâinea, în casă, cu făină de secară, cumpărată de la magazinele bio. Folosiţi ulei de măsline în pregătirea ei, drojdie, sare de mare şi apă. Chiar şi aşa, nu faceţi abuz de pâine, o felie pe zi fiind suficient.
AFLATI DE LA NEBY CUM SA SCAPATI DE BURTA!

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica