Şocant? 4 genii despre care nu ştiai că au fost obsedaţi sexual

De Sandra S., pe
Sex

James Joyce
Că tot am deschis subiectul „scatofilie”, şi scriitorul irlandez James Joyce avea asemenea plăceri sexuale. Cât timp a locuit departe de soţia sa, cei doi comunicau prin scrisori, nişte scrisori foarte perverse, în care îşi exprimau candid cele mai obscene plăceri.
Şocant? 4 genii despre care nu ştiai că au fost obsedaţi sexual
De la palme şi lovituri pe bici peste fundul gol, la sex sălbatic şi până la penetrare adâncă până ce Nora, nevasta lui, s-ar fi uşurat pe ea, James Joyce aşternea totul pe hârtie. Era îndrăgostit de… flatulenţele soţiei sale. Scrisorile au fost publicate în circuit închis, pentru fanii artistului.
Percy Grainger
A fost unul dintre cei mai mari compozitori de simfonie ai secolului trecut, cu câştiguri uriaşe pentru vremea sa. A avut o soţie iubitoare care îl bătea, la cererea lui, cu biciul sau cu bate.
Şocant? 4 genii despre care nu ştiai că au fost obsedaţi sexual
Mai mult, pentru distracţia lor din dormitor, Grainger şi-a pus oglinzi pe pereţi şi pe tavan, pentru a vedea cum îl loveşte soţia lui. După ce actul lua sfârşit, compozitorul scria totul despre el, în ce poziţie a stat pentru a fi bătut, cu ce bici şi de câte lovituri a fost nevoie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!