Sărutul perfect, în 3 paşi simpli

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sărutul este cea mai importantă portiţă către intimitatea în cuplu. Ba chiar, în medicina chineză se crede că gura şi limba sunt legate de inimă, astfel oamenii se îndrăgostesc atunci când se sărută. Şi pentru că este atât de important, de ce să nu facem din sărut o artă?

Găseşte momentul potrivit pentru sărutul perfect

Cine ar trebui să sărute primul? În zilele noastre, nu mai contează dacă bărbatul face primul pas sau femeia este cea care iniţiază un sărut. Mai important, însă, este să găseşti momentul potrivit, iar pentru asta trebuie să fii atentă la anumite… semne. Iată câteva exemple:
Atunci când staţi de vorbă şi te apropii de el, iar el se uită în continuare în ochii tăi, atunci îl poţi săruta cu încredere. Pe de altă parte, dacă rupe contactul vizual, mai bine mai aştepţi până faci acest pas.
Dacă se uită adesea la buzele tale în timp ce îi povesteşti ceva, încearcă să-ţi transmită că vrea să te sărute, dar încă testează apele – poate că aşteaptă un semn de la tine.
În timp ce purtaţi o discuţie, iar el îţi atinge umărul, spatele, piciorul sau altă parte a corpului, este un semn evident că ar vrea să te sărute şi probabil că se pregăteşte pentru acel moment.

Evită respiraţia urât mirositoare

Nu contează că te pregăteşti să-l săruţi pentru prima oară sau v-aţi sărutat de sute de ori, de fiecare dată ar trebui să ai respiraţia proaspătă. Astfel, de fiecare dată când ştii că vă veţi întâlni, evită mâncărurile puternic mirositoare, spală-te des pe dinţi, foloseşte şi apă de gură (de exemplu, dacă trebuie să vă vedeţi după serviciu, ţine o sticluţă cu apă de gură la birou) şi mestecă gumă – pe care s-o arunci cu două minute înainte să vă întâlniţi.
Citeşte mai multe pe pagina următoare!

Cum iniţiezi sărutul

Înainte să-l săruţi pentru prima oară, trebuie să mai faci câţiva paşi. Iată despre ce este vorba:
Uită-te la buzele sale – aşa cum spuneam şi mai sus, atunci când te uiţi insistent la buzele sale în timp ce vorbeşte, îi transmiţi că te gândeşti să îl săruţi. Nu te holba, totuşi.
Sărutul perfect, în 3 paşi simpli
Apropie-te uşor, puţin câte puţin. Nu uita de contactul vizual şi din când în când să mai arunci o privire către buzele sale. Totuşi, nu lungi această „perioadă de tranziţie” către sărut prea mult, pentru aţi putea ajunge să vă simţiţi uşor jenant. În cazul în care el nu se află pe aceeaşi lungime de undă cu tine, probabil că va simţi ce moment se apropie şi se va îndepărta uşor.
Atinge-i faţa – dacă încă nu te simţi pregătită să-l săruţi propriu-zis, îi mai poţi mângâia faţa sau părul – este un gest intim, dulce şi creează mai multă intimitate între voi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton