Ce vor femeile la prima întâlnire de la un bărbat

De Stela Moisescu pe

Să fie conduse până acasă, să nu inhaleze pasiv mult fum de ţigară, să li se dea întâlnire într-un loc romantic (n.r. nu o staţie de metrou). În mod cert, cele şase femei…
… pe care le-am intervievat au o sumedenie de aşteptări şi pun mult preţ pe detalii la prima întâlnire, pentru a-i mai acorda o şansă bărbatului cu care au ieşit în oraş.

Iată 24 de lucruri pe care femeile intervievate şi le doresc la prima întâlnire cu un bărbat!

–    Să mă întrebe dacă mă simt bine sau dacă îmi doresc ceva anume. Aşa simt că îi pasă de părerea mea.

–    Să mă ducă într-un loc care mi se potriveşte- nu la billiard, când eu sunt îmbrăcată mai elegant.

–    Să nu îmi răspundă la întrebarea „În ce cafenea să mergem?” cu „Acolo unde vrei tu”. Îmi demonstrează că nu are iniţiativă.

–    Să nu fumeze mult.

–    Să nu bârfească alte persoane, mai ales pe fostele lui iubite.

–    Să mă conducă acasă (5 din cele şase femei îşi doresc acest lucru).

–    Să nu îmi dea întâlnire în faţă la gogoşerie sau la o staţie de metrou, ci într-un loc romantic.

–    Să mă ţină un pic în braţe după ce mă sărută, dar să nu iniţieze sărutul direct, ci să aştepte semnalele mele.

–    Să evite discuţiile plictisitoare despre experienţele personale: foste iubite, povestiri din copilărie ş.a.m.d.

–    Să nu facă gesturi de proastă creştere sau de zgârcenie.

–    Să nu aibă întrebări gen chestionar: să insiste să afle cât mai multe despre mine.

–    Să se ofere să plătească, dar să mă întrebe înainte dacă mai vreau ceva.

–    Să aibă o ţinută îngrijită: fără adidaşi.

–    Să nu se transforme într-un clovn pentru a mă face să râd.

–    Să nu forţeze discuţia doar pentru a evita momentele de linişte.

–    Să mă facă să mă simt în largul meu, fără lucruri fals-spontane.

–    Să nu aibă unghiile netăiate sau pantofii murdari.

–    Să fie proaspăt tuns este un mare plus.

–    Să îmi ofere o atenţie micuţă la începutul întâlnirii, o bomboană, de exemplu.

–    Să mă întrebe ce doresc să comand înainte să vină chelnerul şi să comande el pentru amândoi.

–    Să îmi deschidă uşa oriunde intrăm.

–    Să nu se aşeze pe scaun înaintea mea.

–    Să mă ajute să îmi îmbrac paltonul.

–    Să se comporte natural, indiferent că vrea sau nu să respecte bunele maniere.

Iată ce îşi doresc zodiile la prima întâlnire!

Tu ce îţi doreşti de la un bărbat la prima întâlnire?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro