Ce să nu faci până nu sunteţi oficial un cuplu

De Raluca Cristea, pe

Există reguli, scrise şi nescrise, ale cuplului. La fel, sunt lucruri pe care dacă le-ai face, ţi-ai şifona imaginea în ochii bărbatului pe care îl placi.

Şi mai sunt şi câteva lucruri pe care sub nicio formă nu trebuie să le faci înainte să fii sigură că, oficial, formaţi un cuplu.

Să îl suni tu prima

Ştiu, eşti entuziasmată şi vrei să vorbeşti cu el întruna. Îţi spun din proprie experienţă: am omorât din faşă o relaţie cu un bărbat foarte simpatic doar pentru că eram atât de convinsă de norişorii roz pe care pluteam încât i-am dat eu prima add pe Facebook şi tot eu i-am dat prima mesaj pe telefon. Am căzut de pe norişorii roz când tipul s-a cam speriat. Recunosc, asta s-a întâmplat acum vreo 3-4 ani.

Să îi ceri detalii amănunţite despre viaţa lui

Chiar şi într-o relaţie de ani, iubitul te găseşte pur şi simplu agasantă când îl întrebi tot felul de amănunte despre serviciul pe care chiar şi tu îl ştii de ani de zile, când vrei să afli detalii din viaţa prietenilor lui şi aşa mai departe. Cu atât mai mult, la începutul relaţiei îl pui pe fugă dacă îi ceri detalii despre job, familie sau ce face în timpul liber. Cum percepe el asta? Ca pe un control disimulat.

Să îl rogi să îţi ia medicamente de la farmacie

Nu te aştepta să empatizeze cu tine la câteva săptămâni după ce v-aţi cunoscut, cu atât mai mult să îţi cumpere medicamente de la farmacie, chiar şi pentru o durere de cap. Nu e fratele tău. Este un posibil foarte bun iubit şi tu rişti să îl transformi în fratele îngrijorat sau bărbatul speriat cu atitudinea ta de femeie neajutorată. Ce ai de făcut? Te duci la farmacie, ba chiar iei pastila înainte să te întâlneşti cu el.

Să rămâi peste noapte la el

Acuza-mă de tradiţionalism, dar sunt sigură ca nu e ok să dormi la el la puţin timp după ce l-ai cunoscut. Şi asta indiferent dacă sexul este inclus sau nu, indiferent dacă are 25, 30, 35 sau 40 de ani. Îl cunoşti de puţin timp şi, chiar dacă nu este aşa, nu ştii cum se comportă pe teritoriul lui. În plus, poate vrea doar să te testeze. Pe măsură ce avansează în vârstă, bărbaţii sunt tot mai pretenţioşi şi mai suspicioşi.

Să îţi faci planuri pe termen lung cu el

De ce să nu faci asta? Pentru că iţi faci planuri şi idei apoi eşti dezamăgită de realitatea care până la urmă este aşa cum trebuie să fie, nu cum ai conturat-o tu. Pentru că îl faci să creadă că îl controlezi, că îi programezi activităţile şi îi micşorezi orizonturile.

Să îl prezinţi părinţilor

Noi, femeile, nu ne învăţăm minte niciodată! Să avem şi 40 de ani şi tot riscăm să facem aceleaşi greşeli de domnişoară îndrăgostită. O astfel de greşeală este să te gândeşti că este ,,acela” şi trebuie să mergi cu el o fugă pe acasă la părinţi, deşi voi vă cunoaşteţi poate doar de câteva luni. Regulă: îl aduci acasă după cel puţin jumătate de an de relaţie. Şi când spun relaţie, mă refer la multe momente frumoase, solide şi reconfortante.

Fii diplomată, atentă şi pasională! Un bărbat nu se mai cucereşte chiar oricum!

Foto:  Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!