De ce relația cu mama ta determină succesul relațiilor sentimentale

De Lucian Negoiță pe

Dacă partenerul tău e prea distant, e posibil ca el să nu fi primit o îngrijire corespunzătoare de la mama lui în primii ani de viață. Înțelegerea stilurilor de atașament te poate ajuta să afli ce se întâmplă în relația ta romantică.

Toată viața ne-o petrecem pe un singur traseu: din siguranța brațelor mamei spre explorarea lumii și înapoi! Avem nevoie de o bază de siguranță pentru a crește, pentru a ne simți în siguranță, pentru a fi sănătoși. Această bază de siguranță ne este oferită de brațele mamei – dacă suntem suficient de norocoși ca ea să nu sufere de depresie, de exemplu. Sau dacă nu pleacă în Spania lăsându-ne cu bunicii.

Citește și: Ce ai în cap nu îți ia nimeni

Această primă relație de atașament cu mama ar trebui să fie stabilă, să fie o bază sigură de la care să pleci în explorarea și cucerirea lumii. Ulterior, pe baza acestui prim model de atașament cu mama, formăm și alte relații de atașament cu alte persoane. Cu tata, cu bunicii, cu învățătoarea, cu colegii. Conform teoriei atașamentului, relația părinte-copil funcționează ca un prototip pe baza căruia construim toate celelalte relații.

Atașamentul este o nevoie, nu o dorință!

Toți oamenii pe care i-am întâlnit în cabinetul de psihoterapie de-a lungul a 15 ani de practică sufereau și din cauza relațiilor lor. Am auzit povești începute frumos, iubiri năvalnice stinse brusc sau sfârșind în violențe. Povești cu gelozie și urmăriri, povești în care abunda critica și neîncrederea.

Partenerul te urmărește constant, te critică dacă nu-i răspunzi la telefon, dacă întârzii sau dacă dansezi cu altcineva? Sau îl percepi distant, mai rece emoțional? Simți că te evită și tu trebuie să inițiezi mereu comunicarea cu el? Te-ai întrebat vreodată de ce anumiți parteneri au tendința să procedeze astfel? Atunci întreabă-te ce stil de atașament ai tu și ce a avut el în copilărie.

Ce este un stil de atașament? Atașamentul se referă la un tipar de relaționare de lungă durată pe care o persoană o stabilește cu o altă persoană apropiată. Un bebeluș realizează prima legătură de atașament cu mama sa. În viețile de adulți stabilim un atașament cu partenerul de cuplu. Stilul nostru de atașament ne ajută să înțelegem de ce reacționăm când ne simțim răniți sau criticați ori când se interpune distanța într-o relație apropiată. Cercetările indică faptul că stilurile atașamentelor timpurii pot avea un impact grav asupra relațiilor ulterioare.

Cum se formează stilurile de atașament care provoacă suferință? Prin frustrarea nevoilor emoționale și fizice încă din copilărie. Dacă mama este rece, indisponibilă afectiv, dacă este depresivă sau hiperprotectivă, anxioasă. În cabinet am auzit situații care m-au cutremurat. A fi lăsată singură cu orele, la 6 luni, mama fiind la serviciu, nu a adus multă încredere de-a lungul timpului în ceilalți. Așa se formează un stil de atașament evitant. A fi o mamă nedezlipită de bebe, neîncetat, poate duce în timp la apariția unui stil de atașament anxios, la teama de abandon, la anxietatea de despărțire.

Câte relații stabile ai avut până la această vârstă? Experimentăm, ne îndrăgostim, începem să acumulăm frustrări, alegem să ne despărțim. Și învățăm. În funcție de tipul de atașament avut în copilărie observăm la un moment dat repetiția unor anumite tipuri de parteneri și de relații.

Cercetătorii teoriei atașamentului au descoperit că există mai multe stiluri de atașament:

1. Caracteristicile unui stil de atașament securizant sunt: te atașezi ușor de alți oameni, nu te temi de singurătate, nu te panichezi în eventualitatea unei respingeri. Ai o inteligență emoțională ridicată și ai curajul să-ți exprimi teama, tristețea, bucuria sau enervarea. Ai frâna de mână la tine și poți să-ți cenzurezi emoțiile dacă ele devin prea intense. Ești capabilă de intimitate profundă, ai încredere în ceilalți și în interacțiunile cu alți oameni. În cazul unei despărțiri simți durere, însă îți poți reveni mai ușor și mai repede, având încredere în propria persoană, cunoscându-ți propria valoare.

2. O persoană cu un stil de atașament anxios suferă enorm la o respingere, se teme de singurătate. Ea simte teamă și nesiguranță în toate tipurile de relație. Devine de multe ori insistentă sau sufocantă. Pot avea tendințe obsesive, geloase, cu dorința de a controla. Poate fi persoane manipulative, oferind în exces ajutorul. Au nevoie de dovezi de iubire în permanență. Pot folosi critica când partenerul nu le securizează, când întârzie sau nu răspunde la telefon. Sunt dependente de atenția și grija partenerului, putând cădea ușor în depresie în urma separărilor.

Citește și: Augusta Lazarov: Învățarea nu e unidirecțională, doar de la părinte la copil

3. Dacă ai un stil de atașament de tip evitant (care respinge) poți menține o distanță emoțională, ești mai rece. Nu-ți plac mângâierile și apropierea fizică. Poți avea un spirit independent, nu ceri ușor ajutorul, prefer să te descurci singură. Ce, tu ești slabă sau fraieră? Dacă ești bărbat, te ferești de cuvinte care definesc emoții. Pentru tine au scris cei de la Taxi acel cântec… Te temi să spui te iubesc sau sunt trist. Apreciezi singurătatea și izolarea. Nu prea ai încredere în ceilalți oameni și nici în partener, nu vrei să depinzi de nimeni. Poți prefera aventurile, temându-te de relațiile stabile care presupun atașament și dependența de celălalt. Chiar dacă partenerul încearcă să se apropie de tine preferi să ții distanța.

4. Stilul de atașament dezorganizat apare când părinții sunt inconsecvenți, copiii asociindu-și părinții fie cu o sursă de durere, fie cu una care oferea siguranță. Erau fie pedepsiți, fie li se satisfăceau nevoile în exces. Acest stil poate fi văzut ca o strategie de a face față mediului periculos, nesigur. Copilul (și mai târziu adultul) simte frica fără nicio soluție, părintele neputându-l proteja. În viața de adult acest stil este caracterizat prin alternarea bruscă a emoțiilor, prin trecerea de la calm la furie rapid, fiind prezente acte impulsive în relație, de la agresivitate la consum de alcool. În exces, atașamentul dezorganizat conține elementele din care apar premisele pentru apariția tulburării de personalitate borderline.

Cum poți dezvolta un atașament securizant? Vestea bună este că putem, chiar dacă în copilărie nu am avut parte de unul. În primul rând având o relație cu un partener al cărui stil este unul securizant. Pot face psihoterapie. Îmi pot asuma trecutul și să vreau să-mi schimb comportamentele care-mi aduc suferință. În cabinet, ca mijloc de psihoeducație folosesc un acronim învățat de la un bun prieten psiholog: PRADA. Un partener trebuie să fie Predictibil, să știu la ce mă pot aștepta din partea lui. O să vină acasă și o să facă scandal sau o să fie calm? Responsiv, să știu că mă pot baza pe el, că mă poate ajuta când îl rog ceva sau am o nevoie. Accesibil înseamnă că pot ajunge ușor la partenerul meu și că mă lasă, îmi permite să fac asta, emoțional și fizic. Mă lasă să-l iau în brațe, îmi răspunde la telefon sau mă sună înapoi. Disponibil, nu este mereu ocupat cu serviciul, nu este implicat în altă relație, pot ajunge ușor la el, poate răspunde nevoilor mele. Afectuos, simt că partenerul îmi poate oferi iubire, că mă iubește.

Iubirea vindecă. Creierul reține și are tendința să repete modelele de atașament. Când ne simțim în siguranță, când avem o relație stabilă și fericită, creierul eliberează dopamină și oxitocină. De fiecare dată când ne atingem, când ne îmbrățișăm, când oferim și primim suport. Și asta ne face să simțim plăcere și să mai vrem. Practic organismul se autoreglează, funcționează mai bine, este mai sănătos când avem o relație bună. De la începuturi până la sfârșit suntem programați să depindem de relațiile cu ceilalți.

Citește și: Cum se vor îndrăgosti copiii noștri?

Trei experimente ale lui Harlow care demonstrează importanța relației mamă-copil:

Ce era diferit? Prin anii 1920, asistenții sociali au observat un fapt îngrijorător: în unele orfelinate din America, bebelușii abandonați mureau mai mult decât în altele! Deși aveau același program de hrană și somn și aceeași hrană.

Ce se întâmpla? În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autoritățile engleze au hotărât să despartă copiii de părinți și să-i trimită în afara Londrei, ca să fie la adăpost de bombardamentele avioanelor germane. Deși trăiau la țară în aer curat și primeau o hrană mult mai bună decât la oraș, mulți dintre acești copii începeau să se îmbolnăvească și unii chiar să moară.

Hrană sau îmbrățișări? În anii 1960, un psiholog american a pus la cale un experiment folosind pui de maimuță din rasa rhesus-macac. A construit două mame-maimuțe surogat, una din fire de sârmă și alta din pluș, umplută cu paie. În cea de sârmă a pus o sticlă cu lapte și a așteptat să vadă ce se întâmplă. Cu uimire, a văzut cum puii de macac luau sticla de la maimuța de fier și fugeau în brațele celei de pluș. Se simțeau în siguranță și preferau brațele călduroase ale acesteia. Cum așa, hrana nu era suficientă? Maimuțicile nu se mulțumeau doar cu laptele. Aveau nevoie de mai mult. Aveau nevoie de atingeri, de mângâieri, de îmbrățișări, pentru a fi sănătoși și fericiți.

Experimentele lui Harlow au demonstrat că atașamentele timpurii au fost rezultatul primirii confortului și îngrijirii, și nu rezultatul procesului de hrănire.

Teoria atașamentului explică dinamica relațiilor dintre oameni. Ea a fost formulată de psihiatrul britanic John Bowlby împreună cu colega sa, psihologul Mary Ainsworth. Conform acestei teorii, la baza oricărei relații emoționale interumane se află legătura timpurie mamă-copil.

Lucian Negoiță recomandă cartea „Evitant. Cum să iubești sau să părăsești un partener distant“, de Jeb Kinnison, ed. Curtea Veche. Folosind teoria atașamentului, dezvoltată inițial pe baza comportamentului copiilor și extinsă încă din anii 1980 în cunoașterea adulților, Jeb Kinnison propune soluții concrete pentru a gestiona relațiile de cuplu îngreunate de stilul evitant al unuia dintre parteneri. Cartea te va ajuta să îi arăți celui de lângă tine că dragostea nu este nicidecum o capcană pentru cei slabi de înger și că „a te îndrepta spre“ poate aduce mai multă împlinire decât „a te îndepărta de“…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro