Cum salvezi o ținută nereușită?

De Consuela Stratulat, pe
Sigur ai și tu zile în care nu ai chef să îți compui ținute complicate. Pentru că știm că vrei să arăți fabulos de fiecare dată, îți dăm câteva idei care te vor ajuta să arăți impecabil în orice situație.

Când ești grăbită sau ești obosită, te mulțumești să îți iei o pereche de blugi și un pulover, dar poți compune ținute fabuloase și când nu mai ai energie. O metodă simplă de arăta perfect este să creezi contraste. Îmbracă o fustă roșie cu o bluză roz sau o pereche de pantaloni albaștri cu un pulover galben. Și combinațiile de materiale diferite sunt interesante. Un pulover de lână, de exemplu, se va potrivit perfect cu o fustă dintr-un material vaporos. Nu îți fie teamă să experimentezi și vei arăta grozav!

Poartă dungi!

Bluza în dungi nu trebuie să lipsească din garderoba niciunei femei. Este piesa ta salvatoare, când simți că nu mai ai cu ce să te îmbraci. O bluză în dungi îți va transforma instant orice ținută. Pantalonii simpli și negri devin sexy, când îi combini cu o astfel de piesă, iar blugii capătă o alură chic.

Poartă un colier statement!

Orice bluză sau tricou simplu va părea fabulos când îl vei purta cu un colier statement. Acest accesoriu dă o notă glam oricărei ținute așa că investește în cât mai multe și cât mai colorate.

Poartă o pereche de pantofi interesanți!

Când chiar nu ai chef să porți mai mult de o pereche de blugi și un tricou, alege cei mai frumoși pantofi din colecția ta și vei vedea cum outfi-ul tău va ieși în evidență!

Sursa foto: Northfoto.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!