Cele mai periculoase substanțe din crema de protecție solară

De Amelia Matei pe
Vara nu prea ai cum să fugi din calea soarelui, mai ales că îți oferă vitamina D. Trebuie, însă, să ai grijă să folosești crema de protecție solară, pentru a preveni apariția cancerului de piele. Fii, însă, atentă! Unele substanțe care se găsesc în aceasta s-ar putea să îți pună sănătatea în pericol.

Oxibenzonă

Oxibenzona este cel mai comun ingredient activ din cremele de protecție solară, potrivit msn.com. În momentul în care îl aplici pe piele, ajunge direct în sistemul sanguin și poate duce la apariția unor reacții alergice. În plus, în organism se comportă ca estrogenul, hormonul care a fost corelat cu apariția endometriozei.

Octinoxat, homosalate și octocrilen

Aceste substanțe au fost descoperite în laptele proaspetelor mămici. Studiile au arătat că octinoxatul cauzează probleme cu tiroida și comportament deviant la animale, iar homosalate-ul provoacă dezechilibre hormonale, dând peste cap nivelul de estrogen, androgen și progestogen. Octocrilenul este o altă substanță nocivă, care duce la apariția unor alergii pe piele.

Ingrediente inactive

Pe lângă aceste substanțe toxice, cremele pentru protecție solară conțin și ingrediente inctive care te pot îmbolnăvi, de aceea este indicat să citești eticheta cu atenție. Palmitat retinil este un derivat din vitamina A și trebuie să te ferești de el, deoarece favorizează creșterea tumorilor pe piele atunci când intră în contact cu soarele. Retinolul, însă, molecula completă de vitamina A, are proprietăți anti-îmbătrânire și previne cancerului, însă trebuie folosit doar noaptea sau când nu stai foarte mult la soare.

Totuși, nu este deloc indicat să stai la soare fără să folosești cremă protectoare. Specialiștii recomandă folosirea unor creme cu antioxidanți, care elimină radicalii liberi ce pot provoca inflamații de la soare, a uleiurilor din arbore de ceai verde ori alb. Evită, de asemenea, uleiurile pe bază de citrice, pentru că fac pielea fotosensibilă. Cremele cu protecție 30 au cel mai scăzut risc pentru sănătatea, iar dacă vrei să te simți în siguranță, folosește mai bine produsele organice.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"