2 tratamente de hidratare pentru părul creţ

De Unica.ro, pe

Părul creţ are nevoie de mai multă hidratare decât cel drept. Iată două tratamente pe care le poţi face singură acasă, perfect pentru părul tău creţ şi deshidratat.
Aceste tratamente naturale sunt perfecte pentru părul creţ, mai ales dacă este vopsit sau deteriorat din alte motive. Iată ce ai de făcut.

Mască hidratantă cu avocado pentru părul creţ

Ai nevoie de:
1 avocado bine copt
1 ceşcuţă lapte de cocos
Cum se prepară: pasează bine avocado până când devine o pastă moale. Adaugă lapte de cocos până când amestecul capătă consistenţa balsamului de păr. Masca rezultată se pune pe păr şi se lasă cel puţin 15 minute.
Dacă îţi iese prea mult, se poate depozita în frigider timp de câteva zile până la următoarea spălar a părului.

Cocktail hidratant pentru părul creţ

Ai nevoie de:
50 de grame balsam de păr obişnuit
40 grame apă distilată
2 linguriţe ulei de măsline
Cum se prepară: Se amestecă bine toate ingredientele. Se foloseşte ca tratament leave-in după spălarea părului sau între spălări când simţi nevoia de hidratare suplimentară.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!