E vremea petrecerilor, aşadar nu putem să nu vorbim şi despre machiajul de seară. Azi îţi arătăm care sunt cele mai hot 5 tendinţe şi cum poţi obţine şi tu un make-up perfect, potrivit oricărei ocazii speciale.
Lolita style
L-am văzut la Chalayan şi ne-a plăcut pentru că pune în evidenţă trăsăturile feţei, dar şi latura inocentă a oricărei femei. Tonurile de nude şi de roz sunt cele mai indicate în acest tip de make-up, iar buzele trebuie să fie obligatoriu machiate delicat, cu ajutorul unui gloss sidefat.
Machiajul îndrăzneţ, foarte colorat
E timpul să ieşi din zona ta de confort, chiar şi în ceea ce priveşte machiajul. Eyelinerele colorate fac deliciul tuturor împătimitelor de make-up, aşa că e cazul să apelezi şi tu la el. Inspiră-te de la Marc Jacobs.
Femme fatale
O coafură cu volum şi un machiaj sexy te vor transforma într-o femeie fatală. Accentul trebuie pus pe buze, iar culoarea rujului e obligatoriu să fie una în tendinţe – orice nuanţă de roşu, portocaliu intens sau mov. Inspiră-te de la Dsquared2.
Mister şi eleganţă
Machiajul fumuriu rămâne în continuare în preferinţele make-up artiştilor, iar case mari, precum Versace, încă mai optează pentru astfel de machiaje.
Zeiţa frumuseţii
Un machiaj nude, unde accentul cade pe luminozitatea feţei şi pe strălucirea delicată a pleoapelor şi a buzelor, te poate transforma de îndată într-o zeiţă. Ia exemplu de la Dolce&Gabbana şi îndrăzneşte să optezi pentru un astfel de machiaj de seară!