Make-up artistul Stela Sapera îţi spune cum trebuie să fie un machiaj office perfect, ce culori să foloseşti şi ce greşeli să eviţi. urmează şi tu sfaturile ei pentru un machiaj perfect!
Când mă gândesc la machiajul pentru birou, primul lucru care îmi vine în minte este: fără excese!
Vă propun astăzi o rețetă simplă și ușor de realizat, pentru că știu că timpul acordat machiajului în primele ore ale dimineții este limitat! Sunt sigură că nu mai este necesar să vă spun că pielea trebuie pregătită înainte, curățată, tonifiată și hidratată!
Începeți machiajul cu aplicarea unui fond de ten fluid, cu particule iluminatoare și continuați cu anticearcan-ul și pudra pulbere translucidă.
Un factor important de care trebuie să țineți cont este tipul de iluminarepe care îl aveți la birou: dacă lucrați într-o clădire mai veche cu lumina incandescentă (caldă), vă recomand să folosiți farduri în tonuri reci, iar dacă tipul de iluminare este rece (neon) vă recomand farduri în nuanțe calde!
Pentru ochi recomand un fard bronz, nu foarte sidefat pe care îl estompați cu unul mai deschis, apropiat de culoarea pielii dumneavoastră.
Conturați ochii cu un fard închis la baza genelor. Urmează ondulatorul pentru gene și mascara pe care o aplicați începând de la baza genelor spre vârfuri. Aplicați cu atenție mascara și pe genele mai mici din colțurile ochilor.
Și foarte important: evită culorile extravagante (mov,verde, albastru…)
Sprâncenele joacă un rol important în fizionomia noastră așă că ar fi de preferat să le conturați ușor cu un fard sau creion de sprâncene în nuanță cât mai apropiată de cea a firelor de păr!
Fardul de obraz bej-roz (fără tonuri de maro) trebuie să fie foarte bine estompat… evitați astfel să arătați ca o păpușă rusească!
Rujul va fi mat, în tonuri de roz, maro deschis! Vă rog fără combinații de contur maro închis și ruj roz deschis sidefat!
Foto: Shutterstock