Producătorul muzical Vlad Isac, despre coloana sonoră a filmului „Ca fetele”: „Muzica întregește povestea, ea însoțește îndeaproape firul narativ” / Exclusiv

.

Producătorul muzical și compozitorul de muzică de film Vlad Isac semnează coloana sonoră și producția celui mai nou film al regizoarei Camelia Popa, care va avea premiera pe 13 septembrie în cinematografele din toată țara. Vlad este licențiat în Pedagogie Muzicală, absolvent al masterului „Tehnică și Artă Muzicală a secolului XX” (în 2014) și, în acest an, a obținut și titlul de Doctor în muzică. 

Cine este Vlad Isac

Pasiunea și drumul său în acest domeniu a început la vârsta de patru ani, moment ce marchează debutul său pe scenă. Din acel moment au urmat mai multe reprezentații, dar și participări la emisiuni de divertisment pentru copii, inclusiv Tip Top Minitop. La șapte ani a început să studieze pianul, iar cinci ani mai târziu s-a dedicat studiului tobelor și al compoziției muzicale. În adolescență a avut și primul său angajament ca toboșar. 

Ce l-a menținut în acest domeniu, ca pasiune și motivație, când a început să compună muzică de film, Vlad Isac povestește într-un interviu exclusiv. În care vorbește, de asemenea, și despre sursele de inspirație pentru piesele muzicale originale din coloana sonoră a producției „Ca fetele”, ce vor fi lansate odată cu premiera filmului, a cărui distribuție îi va aduce pe marele ecran pe Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Aura Călărașu, Marian Râlea, Lora, Alina Eremia, Tiberiu Ioana, Emil Rengle, Cătălin Cățoiu, Mircea Andreescu, Mimi, Cezar Ouatu, Adi Gheo, Carmen Manea și Ilie Gâlea. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul spune povestea a trei prietene foarte bune încă din copilărie ce pornesc într-o aventură tragi-comică. 

Vlad Isac, despre colaborarea cu regizoarea Camelia Popa

Vlad, te afli la a treia colaborare cu regizoarea Camelia Popa, după filmele „Pup-o, mă! 2 – Mireasa nebună” şi „SNUPD”. Cum v-ați cunoscut și ce a legat această relație profesională?

    Îmi aduc aminte că înainte de pandemie i-am scris un mesaj în privat Cameliei în care îi spuneam că mi-ar face plăcere să colaborăm pe partea de muzică de film. Trei luni mai târziu am vorbit la telefon și mi-a propus un proiect – comedia neagră SNUPD. 

    Acest film a reprezentat începutul unei colaborări frumoase, al unei colaborări pe termen lung, iar ce ne leagă este să avem un produs final care să ne reprezinte. 

    În ce fel te-a inspirat Camelia și talentul ei regizoral în partea creativă și de producție a lungmetrajelor?

      Într-o colaborare de tipul regizor-compozitor, cred că este esențial ca ambele părți să se inspire una pe cealaltă. Camelia m-a inspirat printr-o viziune modernă, cerându-mi mereu un sunet și o muzică personalizate pentru fiecare film la care lucrăm. 

      Despre cariera în producția de muzică de film și renunțarea la cariera muzicală

      Când ai început o carieră în producția de muzică de film și care a fost primul tău proiect?

        Din momentul în care am început să studiez pianul am avut o atracție către compoziție. Și acum îmi amintesc cum „negociam” cu profesoara de pian de la liceul de muzică ca la fiecare producție de clasă să mă lase să cânt la final o compoziție proprie. Am început să studiez muzica de film la vârsta de 17 ani când am investit pentru prima dată în instrumente virtuale ce imitau orchestra clasică. Primul proiect a fost un trailer pe care l-am realizat doi ani mai târziu pentru un student de la o facultate de film din America. 

        Ce îți place cel mai mult la această parte a profesiei de compozitor?

          Îmi place că am o libertate extrem de mare în a mă exprima muzical și pot să mă transpun în pielea fiecărui personaj, căutându-i o temă proprie. Fiecare film necesită o abordare diferită ceea ce mă face să studiez zilnic această artă a compoziției, pentru că trebuie să pot să adaptez în funcție de viziunea pe care o are regizorul. 

          Legat de muzică, la vârsta de patru ani cântai. Ulterior, te-ai axat pe alte direcții. Te gândești să reiei și partea vocală și să lansezi și piese în interpretarea ta?

            Am ales să mă rezum la realizarea liniei melodice sau a textului. Prefer să colaborez cu artiști, iar eu să rămân pe partea de producție muzicală. 

            Vlad Isac, despre importanța muzicii de film

            Cum completează muzica un film și de ce este importantă în economia poveștii?

              Muzica este una dintre cele mai importante elemente într-un film deoarece aceasta face ca vizionarea să fie una plăcută și cursivă. Muzica întregește povestea, ea însoțește îndeaproape firul narativ. Ea poate dubla un personaj făcându-l principal sau poate să devină ea însăși un personaj. 

              Legat de poveste, ce și cine te-a(u) inspirat cel mai mult în compoziția pentru „Ca fetele”?

                Știam că acest film va fi o comedie romantică așa că am pornit de la titlu. Am citit scenariul muzical și am început să creez o muzică bazată pe povestea citită și pe o acțiune imaginată de mine. Ulterior, după ce am primit filmul, am început să adaptez temele și să compun muzica în funcție de fiecare secvență din film. De menționat este faptul că un rol important în acest proces îl are asistentul muzical, Iuliana Isac, care traduce în limbaj muzical ceea ce exprimă verbal regizorul. 

                Pentru piesele „Eu și muzica” (interpetată de Emil Rengle) și „Mai sus” ai colaborat cu Petru Călinescu. Ați mai colaborat înainte sau a fost o premieră pentru amândoi? 

                  Am mai colaborat și înainte cu Petru, realizând producții pentru proiectul lui solo.

                  „Mai sus”, care este inclusă pe genericul de final al filmului, este interpretată chiar de Petru. Care este mesajul piesei?

                    Mesajul este acela de a-ți învinge fricile și, oricât de greu îți este, să mergi mai departe orice ar fi; nu în ultimul rând, să crezi în tine mereu. 

                    Cum v-ați împărțit rolurile și cum v-ați completat?

                      Eu am venit cu partea de producție (instrumentalul), apoi am lucrat împreună la linia melodică pentru cele două piese, după care Petru a propus textul care s-a potrivit perfect cu viziunea noastră.

                      Unde vor putea fi ascultate piesele compuse pentru filmul „Ca fetele”

                      Referitor la premiere, lansarea filmului va aduce și lansarea în primă audiție a pieselor compuse special pentru film. Pe lângă sala de cinema, unde vor putea fi ascultate acestea ulterior?

                        Eu voi posta o parte din soundtrack-uri oficiale pe pagina mea personală de YouTube – Vlad Isac și, cu siguranță, atât Petru, cât și Emil, vor face la fel, pe canalele lor de social media.

                        De ce i-ai invita pe spectatorii de toate vârstele la cinema, din 13 septembrie, la filmul „Ca fetele”?

                          Îi invit să vizioneze acest film deoarece acesta este plin de emoție transmisă într-o manieră pură, este un film care are o energie molipsitoare și se adresează tuturor tipologiilor de oameni, dar și categoriilor de vârstă. 

                          Ce alte colaborări urmează să ai în această toamnă și în ce proiecte te poate vedea și asculta publicul?

                            Urmează pe 27 septembrie lansarea filmului Zăpadă, Ceai și Dragoste 2 cu puțin Noroc pentru care am semnat coloana sonoră și am lucrat alături de regizorul Cătălin Bugean. De asemenea, în această toamnă voi lansa cel de-al treilea album dedicat setului de tobe și, pe lângă concertele pe care le am ca instrumentist, voi lansa alte proiecte noi. Cei care sunt curioși mă pot urmări pe rețelele de socializare.

                            Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Vlad Isac

                            Sursă foto: PR

                            Google News Urmărește-ne pe Google News

                            Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
                            Abonează-te la newsletter
                            buton