Letiţia Exner este pasionată de alergat, dar nu oricum, ci în condiţii extreme. A terminat un maraton în Sahara şi unul în munţii Himalaya, iar acum îşi doreşte să alerge la Cercul Polar.Când te vaiţi de oboseală după ce ai urcat un etaj, când îţi vine să izbucneşti în lacrimi la finalul unei zile pline, când ţi se pare prea grea sacoşa de la shopping... gândeşte-te că toate astea sunt "probe" uşoare pe lângă cele la care se supun alte femei, doar ca să-şi demonstreze că pot.Există femei care nu numai că pot urca un etaj fără să obosească, dar sunt atât de puternice încât aleargă 42 de kilometri în deşert - proba supremă de rezistenţă fizică şi psihică. Nu sunt venite de pe altă planetă, nu sunt sportive de performanţă, iar dacă le vezi nu ai zice că sunt diferite de noi. Una dintre ele este Letiţia Exner care, la 27 de ani, este capabilă să treacă peste orice limită fizică sau psihică.De la economistă sedentară la maratoane extremeCând m-am întâlnit cu Letiţia Exner mă aşteptam să văd un "pachet de muşchi" care toată ziua nu se gândeşte decât la antrenamente şi îşi cântăreşte fiecare gram de mâncare. Ei bine, este o fată ca toate celalalte, cu preocupări normale, cu un job normal, cu slăbiciuni şi defecte - nu stă prea bine cu organizarea, după cum spune ea. Letiţia mi-a povestit că a început să alerge acum doi ani, mai mult în joacă. Un prieten se pregătea pentru un triatlon şi ca să-l susţină a început să alerge împreună cu el. Lucra în audit, un job sedentar, stresant, care nu îi lăsa timp nici pentru masă, darămite pentru mişcare. Aşa că prima ei alergare nu a fost decât un mers mai rapid. Dar nu s-a lăsat şi încet, încet a fost prinsă de microbul alergării.A început cu un cros de 4 kilometri, urmat un semimaraton (21 de kilometri) şi o ştafetă (10 kilometri), dar nu s-a gândit niciodată că va ajunge să alerge un maraton, mai ales unul în deşert.Află în pagina următoare cum este să alergi un maraton în munţii Himalaya!Maraton în Sahara Letiţia era într-o perioadă mai dificilă a vieţii şi simţea nevoia unei schimbări atunci când o colegă i-a povestit despre maratonul din Sahara. Nu mai alergase niciodată 42 de kilometri, nici măcar pe asfalt. Dar a fost hotărâtă să ajungă acolo, chiar dacă prietenii i-au spus că e inconştientă, chiar dacă alergătorii cu experienţă o sfătuiau să renunţe. Sau poate tocmai de aceea.Maratonul din Sahara a avut loc pe 28 februarie, când la noi era încă iarnă. Aşa că Letiţia s-a pregătit pentru un maraton în deşert alergând... pe zăpadă, în parc. Chiar şi aşa a reuşit să termine cursa pe locul 5, un rezultat excelent pentru o persoană aflată la primul maraton şi încă unul extrem. Letiţia spune că a ajutat-o şi vremea. Conform organizatorilor, temperatura din Sahara a fost de numai 35 de grade, când ea se aştepta la o adevărată sauna. Al doilea maraton extrem în munţii Himalaya La scurt timp după primul ei maraton, Letiţia a auzit despre o altă cursă extremă, de data aceasta în cu totul alte condiţii: în munţii Hilamaya. Deşi nu mai avea mult timp la dispoziţie pentru pregătire, nu şi-a putut scoate din minte acest maraton. Aşa că în numai câteva săptămâni, cu ajutorul prietenilor, s-a înscris, a făcut rost de toate documentele necesare şi a găsit un sponsor. Şi chiar dacă nu îl găsea era hotărâtă să facă un credit ca să poată acoperi cele câteva mii de euro necesare - atât de tare îşi dorea să fie acolo.Pe 15 mai 2011 era la Katmandu, în Nepal, iar câteva zile mai târziu, după un zbor cu multe emoţii ajungea la Lukla, poarta către munţii Himalaya. De aici a început ascensiunea: timp de 10 zile Letiţia a urcat împreună cu ceilalţi maratonişti, de la 3800 până la 5364 de metri altitudine - urmând să coboare aceeaşi distanţă în numai câteva ore, în timpul cursei. Urcuşul a fost lung, obositor, dar necesar pentru aclimatizare - procesul de adaptare a organismului la condiţiile extreme caracteristice altitudinii respective. Cursa a început, pe ninsoare, la o altitudine, unde respiraţia e dificilă chiar şi stând pe loc. Traseul a fost o coborare numai teoretic. Practic, au existat urcuşuri abrupte, cărări înguste mărginite de prăpăstii şi obstacole de toate felurile, inclusiv vii - iacii.Maratonul, prilej de socializareLetiţia a fost impresionată de câştigătorul cursei, un şerpaş care a terminat cei 42 de kilometri în doar trei ore şi jumătate, un timp bun chiar şi pentru cineva care aleargă pe asfalt.Şi nu a fost singurul om deosebit pe care l-a cunoscut la maraton. Alergarea pare un sport pentru singuratici, dar de fapt oamenii care sunt împreună în momonete atât de grele nu au cum să nu se împrietenească. Letiţia povesteşte cum a alergat alături de oameni până atunci necunoscuţi, cum a conversat ore întregi cu ei fiindcă fiecare avea nevoie de cineva alături.S-a întors de pe Himalaya vrăjită de poveştile şi pofta de viaţă a celor cunoscuţi, cu care păstrează şi acum legătura pe Facebook. Acolo l-a cunoscut pe Dave, un american de 82 de ani, veteran de razboi, care a fost cel mai în vârstă alergător. Dar au impresionat-o şi perechile mama-fiică venite să alerge împreună sau doar să se susţină una pe cealaltă. Iar cel mai mult i-au plăcut australienii, oameni deschişi printre care şi-ar dori să trăiască la un moment dat.Letiţia Exner a început anul cu un maraton extrem şi vrea să-l încheie la fel, dacă piciorul accidentat îi va permite să se antreneze şi să revină la forma fizică din februarie. De data aceasta vrea să bifeze maratonul Cercului Polar, care are loc în Groenlanda, în octombrie. Dacă prima ei cursă s-a desfăşurat în nisipul fierbinte, la 35 de grade Celsius, cea de-a treia va fi pe zăpadă, la -10 grade. Foto: arhiva personală, Shutterstock