Un concurs fals circulă pe Facebook. Nu divulgați datele personale!

.

O nouă înșelătorie circulă pe Facebook și mulți români au fost deja păcăliți.

Oamenilor li se promite un telefon iPhone X în schimbul datelor personale. Evident, niciunul din cei care și-au divulgat datele nu au primit telefonul promis.

Avertismentul a fost făcut de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, pe pagina proprie de Facebook, CERT-RO.

”Atenție! Pe Facebook circulă în aceste zile o înșelătorie (#scam) prin care atacatorii atrag utilizatorul în capcana introducerii unor date personale, cu promisiunea unui eventual câștig fictiv, sub forma unui terminal Apple iphone 8 sau X. Campania este în limba română, țintind fără îndoială utilizatori români. Rețineți una dintre principalele reguli anti-phishing: Dacă oferta pare prea bună pentru a fi adevărată, probabil așa este!”, arată speciliștii.

”Astfel de escrocherii de tip #phishing există în lumea virtuală și funcționează sub modelul hit & run (lovește și fugi), așa că trebuie să fiți sceptici atunci când doriți să apăsați un link venit dintr-o sursă necunoscută. În plus, campaniile care au greșeli gramaticale sau de ortografie, așa cum este și cazul afișat, sunt cel mai probabil nelegitime”, mai precizează postarea CERT-RO.

Un concurs fals circulă pe Facebook. Nu divulgați datele personale!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton