Postul Sfintei Maria. În ce zile avem dezlegare la pește, untdelemn și ulei

De Unica.ro, pe

Pe 1 august a început Postul Sfintei Maria, care va ține timp de două săptămâni. În zilele de post, credincioșii nu trebuie să consume produse de origine animale, însă există anumite perioade de dezlegare la pește, untdelemn și ulei.

Postul Sfintei Maria este al treilea mare post de peste an, însă pentru că are o durată atât de scurtă, există o singură zi în care ortodocșii au dezlegare la pește, untdelemn și unt – 6 august. În această zi se sărbătorește Schimbarea la Față a Domnului. Conform credinței, ortodocșii consumă în această zi pește.

 În timpul Postului Sfintei Maria, în zilele de miercuri și vineri, este recomandat consumul legumelor fierte, fără adaos de ulei vegetal (din semințe de floarea soarelui, măsline, semințe de susan, sâmburi de struguri, semințe de dovleac etc.).

Citeşte şi: Postul Sfintei Marii. Ce trebuie să faci înainte de Sfanta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului

În plus, credincioșii trebuie să țină post negru în zilele de luni, miercuri și vineri, în prima perioadă a zilei. Astfel, timp de două săptămâni, creștinii nu trebuie să mănânce nimic și nu trebuie să bea nimic, nici măcar apă, până la ora 15:00.

Sâmbăta și duminica, cei care țin post au dezlegare la vin și untdelemn. Preoții spun că ni se cere să nu consumăm ulei în zilele de post pentru ca trupul nostru să primească mântuirea împreună cu sufletul.

Postul Sfinetei Maria nu înseamnă doar înfrânarea de la anumite alimente, ci și rugăciunea și cumpătarea.

Există, așadar o rugăciune specială pentru a fi rostită în această perioadă. Rugăciunea se spune în fiecare zi, pe toată perioada Postului Sfintei Maria:

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi păcătoșii și smeriții și sa cădem cu pocăință, strigând din adâncul sufletului: stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbește că pierim sub mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că pe tine singura nădejde te-am câştigat.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!