(P) Băneasa Shopping City își închide centrul comercial

De Unica.ro pe

Băneasa Shopping City anunță suspendarea temporară a activității comerciale pentru a proteja comunitatea, clienții, retailerii precum și angajații de răspândirea COVID-19. 

Potrivit reprezentanților Băneasa Shopping City, s-a luat această decizie pentru protejarea comunității, a clienților, retailerilor, precum și a angajaților centrului comercial.

„Este decizia noastră voluntară să dispunem suspendarea temporară a centrului comercial, în perioada 23 martie-16 aprilie 2020 sau până când starea de urgență instaurată de autorități va fi ridicată. Excepție de la această măsură fac hypermarketul Carrefour care va avea program ca și până acum, între orele 08.00-22.00 și farmaciile care vor avea program de funcționare normal, între orele 10.00-22.00”, se anuță în comunicat.

„Băneasa Shopping City, angajații retailerilor precum și echipa centrului comercial formează o comunitate pe care o respectăm și a cărei siguranță și sănătate sunt prioritatea noastră permanentă. Este o situație fără precedent pentru noi. În toată activitatea noastră nu am fost nevoiți să luăm o decizie similară, însă evenimentele recente și momentele dificile cu care societatea se confruntă, ne obligă la responsabilitate. În cei 12 ani de funcționare, Băneasa Shopping City s-a poziționat ca lider al pieței de retail și ne dorim să continuam să inspirăm și să oferim un exemplu de responsabilitate prin decizia noastră în această perioadă dificilă. Suntem conștienți că măsura va avea un impact economic semnificativ asupra afacerilor noastre, însă acum este esențial să avem o atitudine care facilitează preventia. Ne dorim să rămânem uniți în demersurile de a proteja, să fim responsabili și să trecem cu bine peste această perioadă dificilă!” a declarat Arthur Popa CEO la Băneasa Shopping City.

„Experienta internațională, autoritățile și specialiștii recomandă distanțarea socială, aceasta fiind singura metodă eficientă pentru a preveni răspândirea virusului, și este în interesul superior al intregii comunități locale si nu numai, să respecte această recomandare si să adopte măsuri preventive”, se mai precizează în comunicat.

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro