Secretul de a fi productiv nu este să te supra-soliciți, potrivit unui psiholog

De Bianca Prangate pe

Mulți oameni cred că secretul productivității stă în a munci nonstop, însă acest lucru este departe de adevăr, potrivit doctorului psiholog Samantha Boardman.

Cu toate astea, dacă pui din când în când pauză în procesul de lucru, vei observa că vei fi mai eficientă în ceea ce privește abilitatea de a duce sarcini la bun sfârșit și a învăța lucruri noi. Potrivit unui studiu denumit „Învățarea prin gândire: Cum reflecția ajută performanța” arată că dacă îți acorzi puțin timp pentru a reflecta asupra muncii în loc să începi o sarcină nouă imediat ce ai terminat una anterioară poate să îți crească productivitatea.

Cercetarea a fost condusă de Francesca Gino, profesoară la Harvard Business School. Ea a spus, conform Marie Claire: „Acum, mai mult ca oricând pare că trăim vieți în care suntem ocupați și suprasolicitați, iar cercetarea noastră arată că dacă ne-am acorda puțin timp pentru reflecție, am duce-o ceva mai bine”.

Poate că pare o pierdere de timp să iei pauză când ai lucruri de făcut, dar prin această metodă îți crești productivitatea. Pauzele pot lua multe forme – de la o discuție cu un coleg de muncă la o ieșire la cafea. Deși nu îți dai seama, ele te reîncarcă și îți dau mai multă energie să duci la bun sfârșit sarcinile pe care le ai.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro