Concedii medicale doar pentru cei cu adevărat bolnavi

De Erika Chivu pe

Sistemul de acordare a concediilor medicale se va modifica de luna viitoare, anunţă Ministerul Sănătăţii, după ce ministrul Cseke Attila a semnat un proiect de ordonanţă…
… ce modifică legea privind concediile medicale.

După noile reguli, se va verifica mai atent modul de acordare al concediilor şi se vor dubla amenzile primite de cei care încalcă legea. Astfel se va reduce drastic numărul celor care fraudează sistemul concediilor medicale. Scopul este să poată beneficia de aceste concedii numai cei care au cu adevărat nevoie de îngrijiri medicale.

Ministrul sănătăţii, Cseke Attila a precizat că, în 2009, 6% din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a fost cheltuit pe plata concediilor medicale, multe din ele nefiind justificate. Astfel, anul trecut, 923 de milioane de lei s-au cheltuit pentru plata concediilor medicale, ceea ce reprezintă o dublare a fondurilor folosite în acest scop în 2006.

În unele judeţe, a avertizat ministrul, numărul certificatelor eliberate a crescut şi de patru ori.

„Tot anul trecut, au fost eliberate în jur de 2.700.000 certificate, şi aici nu sunt raportate datele din Bucureşti, Maramureş şi Casa Transporturilor. Haideţi să facem socoteala ce înseamnă 2.700.000 certificate eliberate la un număr de aproximativ 5 000 000 de angajaţi câţi are în prezent România”, a mai spus Cseke Attila care a mai avertizat: „Prin acordarea, nejustificat, a unor concedii medicale îi privăm chiar pe cei care au nevoie de îngrijiri medicale.”

Dacă va intra în vigoare, noua lege le va permite autorităţilor şi angajatorilor să verifice dacă cel care solicită concediu medical are, într-adevăr, nevoie de el. Angajatorul sau casa de asigurări de sănătate pot să verifice dacă pacientul tratat în regim ambulatoriu este acasă, bolnav.

Verificarea se va face de reprezentanţi ai autorităţilor sau ai angajatorului însoţiţi de agenţi de poliţie. Dacă angajatul nu este găsit acasă, el nu va mai primi suma de bani aferentă concediului medical.

De asemenea, noua lege măreşte amenzile pe care le pot primi cei care nu respectă prevederile legale.

„O altă noutate o reprezintă prelungirea concediului care se va putea face începând ziua 61, faţă ziua 91 cum era prevăzut în legislaţia veche. Concediul se va putea prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale”, mai arată comunicatul emis de Ministerul Sănătăţii.

Proiectul de act normativ protejează bolnavii de SIDA, tuberculoză, neoplazii, gravidele, lăuzele şi părinţii copiilor bolnavi.

Autorităţile estimează că noua lege va micşora numărul de certificate medicale eliberate şi va produce economii de 20% la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Motivul pentru care Antonia nu vrea să participe la Asia Express cu Alex Velea

Motivul pentru care Antonia nu vrea să participe la Asia Express cu Alex Velea