Bărbaţii sunt mai agresivi, mai laudăroşi, mai activi şi pare că nu le pasă de nimeni. Cariera ta va avea numai de câştigat dacă te străduieşti să înveţi de la ei.
Bărbaţii adună diplome
Femeile se concentrează mai mult pe familie, astfel că atunci când apar copiii, nu mai există timp pentru cursuri, facultate sau calificări. În timp ce bărbaţii nu sunt niciodată prea ocupaţi când vine vorba de cariera lor, găsindu-şi oricând timp pentru orice i-ar putea ajuta acum sau mai târziu.
Dacă vrei să ai o carieră de succes nu rata nicio şansă de a acumula noi cunoştinte sau de a obţine o nouă diplomă.
Bărbaţii folosesc internetul
Mai interesaţi de tehnologie, cu tot ce presupune ea, bărbaţii îşi petrec mai mult timp pe internet, şi pentru distracţie, şi în scop profesional. Nu uita că internetul nu înseamna doar reţete, modă şi şuete virtuale, ci este şi o unealtă de nepreţuit în carieră. Că îţi cauţi un nou loc de muncă, un curs sau nişte informaţii utile pentru noul tău proiect, nu uita să apelezi şi la internet.
Bărbaţii ştiu să se laude
La locul de muncă, fiecare din calităţile tale este un produs pe care tu trebuie să-l promovezi. Din păcate, modestia te cam împiedică. În timp ce bărbaţii nu se tem să se laude cu realizarile, cunoştinţele şi calităţile lor, femeile preferă să se ascundă în spatele unor comentarii modeste. Dacă un bărbat îşi asumă fără ezitare meritul pentru reuşitele sale, o femeie va spune că n-a făcut mare lucru şi că este realizarea întregii echipe.
Sigur că modestia nu e ceva rău, ba chiar îţi prinde bine uneori, dar nu trebuie să exagerezi. La serviciu eşti mai câştigată dacă ştii să te lauzi singură. Când le tot repeţi celorlalţi că n-ai făcut mare lucru, vor ajunge să te creadă. Învaţă să te vinzi!
Colegii nu sunt copiii tăi
Chiar dacă nu eşti încă mamă, ai în sânge grija pentru ceilalţi şi dorinţa de a-i ajuta. Poate că te simţi bine atunci când preiei din îndatoririle unui coleg, când îi ţii locul pentru o zi sau când păstrezi pentru tine cele mai dificile sarcini, fiindcă ştii că ai făcut o faptă bună. Dar toate acestea îţi irosesc timp preţios şi reprezintă un stres în plus, deci îţi scad productivitatea.
Nu eşti datoare să-i protejezi pe ceilalţi! Un bărbat ar căuta să scape de unele sarcini şi ar împărţi ce este mai greu cu ceilalţi, aşa încât să-i rămână timp mai mult pentru el însuşi.
Dacă îi protejam prea mult pe ceilalţi este şi din cauză că ne dorim să fim plăcute de ei. Dacă bărbaţii se gândesc la beneficiile materiale sau profesionale, noi ne preocupăm şi de cele sociale, aşa că ne facem o prioritate din a-i cuceri pe ceilalţi.
De aceea femeile se tem de laudele superiorilor sau de promovări, pentru că ele le-ar atrage antipatia colegilor. Poate că e cazul să te gândeşti mai mult la tine şi să nu te simţi vinovată pentru că eşti mai bună decât restul colegilor.