Aspectele pe care sa le iei în considerare înainte sa îți cumperi o mașină

De pe Ultimul update Joi, 29 octombrie 2020, 14:24

Alegerea unei mașini este o decizie care trebuie cântărită foarte bine. Înainte să o cumperi, ar fi bine să iei în calcul toate aspectele care te vor ajuta să alegi modelul potrivit pentru tine. Vrei să consume puțin, să aibă portbagaj mare, să fie sigură și ai și un buget în care trebuie să te încadrezi? O vei conduce zilnic sau doar ocazional? Parcatul este punctul tău forte sau ai nevoie de cel puțin două locuri când o lași pe undeva? Iată câteva dintre lucrurile de care să ții cont atunci când faci o astfel de alegere, deloc ieftină:

Alege un portbagaj încăpător, dacă te pasionează cumpărăturile

Dacă ești pasionată de shopping, atunci cu siguranță ai nevoie de spațiu suficient de încăpător pentru a îți așeza tot ce ai cumpărat. În acest caz, unul dintre cele mai importante criterii este mărimea portbagajului. O mașină încăpătoare nu îți va fi utilă doar la cumpărături. Poți luc în ea, fără probleme echipamentul de camping, de schi, dar și bagajele prietenelor, în escapadele pe care le veți face în weekend-uri sau în vacanță. 

Mai ia în calcul și faptul că, poate, la un moment dat vrei să-ți renovezi locuința. Implicit, vei avea nevoie să cumperi materiale de construcții foarte grele, care ocupă mult spațiu, iar un portbagaj spațios este indicat în contextul de față. De asemenea, atunci când îți achiziționezi mobilă, un portbagaj încăpător este tot ce ai nevoie. În plus, s-ar putea ca în anumite perioade să fii foarte ocupată, deci să faci cumpărături mai rar, dar cantitățile vor fi mai mari decât de obicei. Pentru atâtea pungi, mai mult ca sigur ai nevoie de un portbagaj mare, unde să le așezi pe toate, fără să le îngrămădești sau să le pui pe bancheta din spate. 

Cumpără o mașină care îți oferă siguranță 

Siguranța ta, dar și a celor dragi, în momentul în care te urci la volan, este un criteriu foarte important de care ar trebui să ții cont, atunci când dorești să-ți cumperi o mașină. În acest caz, autoturismul pe care vrei să-l conduci trebuie să aibă anumite specificații, cum ar fi airbag-uri frontale și laterale, limitator de viteză sau ABS. De exemplu, aceste caracteristici sunt prezente, de exemplu, la orice model de Honda. Analizează foarte bine aceste aspecte care țin de siguranța ta la volan și alege modelul potrivit atât pentru tine, cât și pentru familia ta. Astfel, vei evita incidente neplăcute care ar putea apărea pe șosele. 

Alege o mașină cu care să te strecori ușor pe străzi 

Dacă locuiești într-un oraș aglomerat și încerci să te strecori pe lângă ceilalți participanți din trafic, cel mai bine e să alegi o mașină mică de oraș, cu care să-ți faci treaba în

timpul cel mai scurt. Un alt argument ar fi acela că o mașină mică nu ocupă foarte mult spațiu, ceea ce înseamnă că nu îți va fi greu să găsești un loc de parcare. De asemenea, cel mai probabil nu va avea nici un consum foarte mare, deci vei economisi bani atunci când vei face plinul. De obicei, poți găsi astfel de modele la prețuri rezonabile, important este să ai suficientă răbdare pentru a alege cea mai potrivită variantă pentru tine. 

Nu cheltui o avere, dacă nu ai de gând să o folosești des

Nu e recomandabil să îți cheltuiești toate economiile pe o mașină, dacă nu ai de gând să o conduci des. Analizează ofertele, stabilește-ți un buget în care să te încadrezi și caută modelul potrivit pentru nevoile tale. Nu are rost să să investești foarte mulți bani, dacă nu ai de gând să exploatezi la maximum mașina. Caută-ți un automobil fiabil, pe care să te bazezi la nevoie, dar pe care să îl achiziționezi la un preț avantajos. 

Mașina potrivită pentru tine este cea care se adaptează la nevoile tale și nu invers, așa că investește timp și resurse pentru a face o alegere inspirată. 

Sursă photo: pexels.com 

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Autovit