O echipă de istorici arhivează prezentul prin care trecem cu toții pentru Biblioteca Britanică, iar observațiile lor sunt demne de luat în considerare.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
La începutul lui 2020, curatorul departamentului de istorie orală a Bibliotecii Britanice, Rob Perks, a decis că trebuie să arhiveze ceea ce se întâmplă. Pe atunci circulau deja știri despre un virus misterios, care risca să se extindă la nivel mondial. Perks a considerat că ceea ce se întâmpla trebuie arhivat pentru a fi folosit în cercetare de viitorii istorici.
Un moment definitoriu pentru curator a fost atunci când a auzit comentariul unui coleg cu privire la ceea ce se întâmplă. El a povestit, după cum arată Libertatea: „Îmi amintesc că mi-a spus: «Istoria va fi de acum înainte împărțită în înainte și după COVID». Apoi a început să se așeze sentimentul că ceea ce experimentez acum e complet diferit de orice s-a întâmplat în ultimii 30 de ani pe care i-am petrecut în Librăria Britanică. Și, cu siguranță, ar trebui să facem ceva”.
Astfel, în ultimul an, el a adunat sute de interviuri cu angajații din sistemul public de sănătate, a înregistrat emisiuni radio și TV, a arhivat site-uri, a colecționat poezii și jurnale audio. El speră ca într-o bună zi, toate aceste materiale să constituie baza unei arhive naționale a memorialului COVID-19.
Istoricul Tom Holland a spus că pandemia ar putea fi prima verigă dintr-o serie de dezastre provocate de oameni prin încercările de a se integra în noi ecosisteme: „La scara mare a lucrurilor, această pandemie nu e cea mai teribilă din istorie. Dar întrebarea este dacă în 100 de ani, oamenii o să vadă epidemia de coronavirus drept prima dintr-o serie lungă de dezastre provocate de integrarea umanității în noi ecosisteme. Eu suspectez că asta se va întâmpla”.