Ce îl enervează pe Aris Eram la Andreea Esca, mama lui: „Mă vede scos din sărite”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aris Eram a dezvăluit ce îl enervează la mama lui, Andreea Esca, la Sosurile lui Măruță. Aris este fiul știristei de la Pro TV cu soțul ei, Alexandre Eram. Cuplul mai are o fiică, Alexia Eram, cu trei ani mai mare decât Aris.

Ce îl enervează pe Aris Eram la Andreea Esca, mama lui

Invitat la Sosurile lui Măruță, Aris Eram a fost provocat să spună ce îl enervează la celebra lui mamă. Tânărul de 23 de ani nu s-a sfiit să spună ce îl scoate din sărite, însă a început prin a spune că are un respect uriaș pentru cea care i-a dat viață. „În primul rând trebuie să spun că mama mea este o femeie extraordinară și am un respect enorm pentru ea”, a spus Aris.

Cu toate acestea, Aris recunoaște că mama lui are un obicei care nu-l încântă deloc, și anume faptul că este foarte directă și sinceră.

Citește și: Aris Eram, dezvăluiri despre relația cu Laura Giurcanu. Fiul Andreei Esca a recunoscut că a fost îndrăgostit de ea: „Energia noastră era extraordinară”

„Începe tot timpul cu…”

„Dar ca orișicare mamă, mai este și Fecioară, este foarte directă. Ce mă enervează cel mai tare. De exemplu uite, nu ne-am mai văzut o săptămână, mergem la Snagov în weekend și direct prima chestie, nu bună, nu nimic: «Te-ai cam îngrășat». «Aia nu e, aia nu e». Începe tot timpul cu chestiile astea mai negative. Este foarte directă și nu se abține niciodată să-mi zică ceva. Ceea ce poate fi și bine, pentru că un prieten bun tot timpul o să-ți zică ce nu este bine”, a povestit Aris.

Totodată, tânărul a împărtășit că mama lui este o fană a ironiilor subtile. „Și îi place foarte mult când are ceva de zis să facă referințe subtile. «Ce proști sunt oamenii care beau energizante.» (când el bea energizant lângă ea – n.red.) Mă vede scos din sărite”, a concluzionat prezentatorul de la Neatza cu Răzvan și Dani.

Foto: Instagram; Captură YouTube

Ultima modificare septembrie 22, 2026 2:46 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale