Într-un interviu recent, Novak Djokovic a vorbit despre scandalul în care a fost implicat în Australia, dar și despre vaccinarea împotriva COVID-19.
Novak Djokovic a mărturisit în amplul interviul oferit pentru BBC că preferă să rateze turneele de tenis decât să fie forțat să se vaccineze împotriva COVID-19. Însă jucătorul de tenis a ținut să lămurească motivul din spatele deciziei lui de a nu se imuniza. Acesta a subliniat că nu este împotriva vaccinului, dar militează pentru dreptul la alegere.
Nu am fost niciodată împotriva vaccinării, dar am susținut întotdeauna libertatea de a alege ceea ce introduci în propriul corp, a precizat acesta.
Novak Djokovic, dispus să renunțe la turneele de tenis decât să se vaccineze
Întrebat dacă își va sacrifica participarea la competiții precum Wimbledon și Roland Garros din cauza poziției sale față de vaccin, acesta a răspuns: „Da, acesta este prețul pe care sunt dispus să-l plătesc”.
Pentru că principiile de luare a deciziilor asupra corpului meu sunt mai importante decât orice titlu sau orice altceva. Încerc să fiu în armonie cu corpul meu cât de mult pot, a adăugat el.
Cu toate acestea, sportivul s-a arătat deschis la posibilitatea vaccinării în viitor pentru că „toți încercăm să găsim în mod colectiv, cea mai bună soluție posibilă pentru a pune capăt COVID”.
Înțeleg că, la nivel global, toată lumea încearcă să depună un efort mare pentru a gestiona acest virus și să vedem, sperăm, un sfârșit în curând acestui virus. Înțeleg că există multe critici și înțeleg că oamenii vin cu diferite teorii despre cât de norocos am fost sau cât de convenabil este că am avut coronavirus în decembrie, chiar înainte de Australian Open, dar nimeni nu este norocos să ia COVID. Milioane de oameni au și încă se luptă cu COVID în întreaga lume. Așa că iau asta foarte în serios, chiar nu-mi place ca cineva să creadă că am folosit greșit ceva sau în propria favoare, a mai spus Novak.
Novak Djokovic: „Nu am fost expulzat din Australia pe motiv că nu am fost vaccinat”
Novak Djokovic a vorbit, de asemenea, despre scandalul în care a fost implicat în Australia, la începutul lunii ianuarie. El a ratat participarea la Australian Open, după ce a fost reținut de autorități și a petrecut câteva zile într-un hotel destinat imigranţilor.
Jucătorul de tenis a declarat că a obținut o scutire medicală pentru a intra în Australia deoarece a trecut prin boală în luna decembrie a anului 2021 și nu a folosit „niciodată statutul privilegiat ca să intru în Australia cu forța”. Acesta a mărturisit că și-a „dezvăluit testele PCR, testele de anticorpi” și a fost „acceptat de două comisii medicale independente, în mod anonim”.
Am fost foarte trist şi dezamăgit de felul în care s-a terminat totul pentru mine în Australia. Nu a fost uşor. Absolut, eroarea de declarare din viză nu a fost făcută în mod deliberat. A fost acceptată şi confirmată de către Curtea Federală şi chiar de ministrul pentru Imigrări din Australia.
Deci, de fapt, ceea ce oamenii probabil nu ştiu este că nu am fost deportat din Australia pe motiv că nu am fost vaccinat sau că am încălcat vreo regulă sau că am făcut o eroare în declaraţia mea de viză. Toate acestea au fost de fapt aprobate şi validate de Curtea Federală a Australiei şi de Ministrul Imigrării.
Motivul pentru care am fost deportat din Australia a fost că ministrul imigrării şi-a folosit prerogativele pentru a-mi anula viza pe baza percepţiei sale că aş putea crea un sentiment anti-vax în ţară sau în oraş, cu care nu sunt de acord, a explicat liderul mondial.