Actorul american Jonah Hill nu a avut niciodată o siluetă silfidă, însă acum a ajuns să aibă reale probleme cu greutatea după ce s-a îngrăşat peste măsură.
Renumit pentru rolurile din „Lupul de pe Wall Street/The Wolf Of Wall Street” şi „O altă adresă de pomină/ 22 Jump Street”, Jonah Hill pare să piardă complet lupta cu kilogramele în plus în ultima vreme.
Jonah Hill s-a îngrăşat vizibil în ultimele luni, aşa cum se poate vedea şi în fotografiile surprinse, pe 27 iulie, la nunta cântăreţului Adam Levine, solistul trupei Maroon 5.
Cu atât mai uimitoare este transformarea lui, cu cât, în 2011, el a slăbit rapid 20 de kilograme după rolul din în filmul „Moneyball”, susţinând că a dovedit maturitate atunci când a luat decizia de a slăbi.
„Cred că este vorba despre munca pe care o depui. Să fii într-o formă bună este o dovadă de maturitate. Cred că eşti tratat cu mai multă seriozitate”, declara atunci actorul.
Şi în filmul „22 Jump Street”, actorul american afişează o formă fizică bună.
Însă, se pare că Hill nu mai este foarte interesat în prezent de silueta sa.
Pentru rolul din „Lupul de pe Wall Street”, regizat de Martin Scorsese, Jonah Hill a primit o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar.
(Sursa foto: Hepta, Northfoto)