Ipocrizia salvează România

16.02.2009, 17:14.

Săptamâna trecută am abordat subiectul controverselor şi paradoxurilor cu care se confruntă România în aceşti ani şi, implicit, show-biz-ul nostru atât de dâmboviţeano-manelistico-prostgustic.
Adică, mai pe latineşte, de toată jena.
Ultima dezbatere – care face să li se umfle jugularele analiştilor media, să le iasă ochii din orbite, mai ceva ca amărâţilor executaţi în Pădurea Spânzuraţilor, celor care fac cronica tv, iar pe cei obligaţi să o „ardă” elitist, să mimeze scârba – este noua formă pe care a luat-o divertismentul tv.
Adică, mă înţelegi, măi nene, dar nu se mai poate aşa ceva. Parol! Să-mi faci tu mie una ca asta? Nu mă aşteptam. Şi, vorb-aia, de la tine aveam pretenţii.
Săptamâna trecută am abordat subiectul controverselor şi paradoxurilor cu care se confruntă România în aceşti ani şi, implicit, show-biz-ul nostru atât de dâmboviţeano-manelistico-prostgustic.
Adică, mai pe latineşte, de toată jena.
Ultima dezbatere – care face să li se umfle jugularele analiştilor media, să le iasă ochii din orbite, mai ceva ca amărâţilor executaţi în Pădurea Spânzuraţilor, celor care fac cronica tv, iar pe cei obligaţi să o „ardă” elitist, să mimeze scârba – este noua formă pe care a luat-o divertismentul tv.
Adică, mă înţelegi, măi nene, dar nu se mai poate aşa ceva. Parol! Să-mi faci tu mie una ca asta? Nu mă aşteptam. Şi, vorb-aia, de la tine aveam pretenţii.
Cam asta îmi e dat să aud de ceva vreme, de când pe la emisiunile de divertisment se perindă alde Nikita, Tarki, Naomi, Sexy Brăileanca, Roxy Manelista, piticu’ porno, piticu’ stripper (pe vremea mea, în domeniul ăsta se purta XXL), Magda şi Tolea Ciumac (dacă nu i-ar fi chemat aşa, în mod logic ar fi trebuit rebotezaţi), Fernando de la Caransebeş, copilul cu un şarpe în stomac (în realitate, o biată tenie, îngrozită şi ea de rangul la care a fost ridicată) şi, colac peste pupăză, Mariana şi Horia Moculescu, singura familie din lume care a încercat să-şi taie frigiderul în două după divorţ, asta după ce şi-a reconstruit Zidul Berlinului pe holul ce duce de la bucătărie la budă.
Şi, într-un fel, cei doi au respectat adevărul istoric, pentru că în Berlinul de vest chiar mâncai foarte bine, iar în cel de est nu puteai decât să te „uşurezi”.
Acum, uitându-mă pe această listă, ce ar concura oricând cu distribuţia celui mai prost film horror (în care protagoniste ar fi, fără îndoială, gemenele de la Indiggo), parcă îi înţeleg pe cei care se bat cu pumnul în piept, de câte ori au ocazia, că ţărişoara lor, că educaţia, că bunul simţ, că valorile reale, că tot ce era mai nobil în ţara asta (adică mai nimic, fie vorba-ntre noi) au fost pângărite, siluite, smotocite şi, într-un final, ucise de aceste apariţii groteşti, susţinute de realizatorii şi producătorii de show-uri tv, care, de altfel, sunt principalii vinovaţi de această situaţie.
O observaţie corectă, dar doar până la un punct. Toţi aceşti lătrăi ai bunului simţ n-au văzut în viaţa lor cum arată un tabel cu ratinguri.
Credeţi-mă, eu le primesc în fiecare dimineaţă şi mă îngrozesc mai mult decât încearcă ei doar să mimeze groaza. Da, oameni buni, pentru că toate aceste personaje fac ratinguri uluitoare.
Adică, mai pe româneşte, ţin în faţa televizoarelor sute de mii şi, uneori, milioane de români. Iar ce reiese din profilul publicului fiecărei emisiuni în parte e şi mai groaznic.
Eu, cel puţin, am un public majoritar format din persoane cu studii superioare şi venituri medii şi mari. Şi, hai să vă mai spun un secret: din studii nu reiese că sunt legaţi în fotolii şi obligaţi să se uite la televizor la aceste emisiuni.
O fac de bună voie. Aşa că, înainte de a mai ridica piatra, haideţi, dragilor, să nu mai fim ipocriţi.

Dan Capatos