Andreea Mantea (27 de ani) se judecă de doi ani cu Asociaţia de Pescari şi Vânători Sportivi Căprioara Râmnicului, din Vrancea, pentru un teren şi o magazie.
Bruneta a cumpărat 13.000 de metri pătraţi de la un individ care, se pare, nu era adevăratul proprietar al pământului pe care Mantea l-a luat cu gândul de a se face fermier.
În urmă cu aproape trei ani, Andreea Mantea a crezut că a dat norocul peste ea când şi-a cumpărat un teren de 13.000 de metri pătraţi în judeţul Vrancea. Hotărâtă să se transforme într-un fermier prosper, vedeta a angajat imediat oameni care să muncească pământul din extravilanul comunei Sihlea. Doar că fostul “Iepuraş” Playboy a avut parte de o surpriză mai mult decât neplăcută: Asociaţia de Pescari şi Vânători Sportivi Căprioara Râmnicului i-a adus la cunoştinţă că persoana care i-a vândut pământul plus magazia aflată pe acesta era, de fapt, escroacă. Şi că adevăratul proprietar al terenului era chiar sus-numita asociaţie. Cum Mantea nici n-a vrut să audă, s-a ajuns la proces.