Adelina Pestrițu și-a făcut apariția, sâmbătă, la nunta lui Smiley cu Gina Pistol într-o rochie care amintea de cea purtată de Audrey Hepburn în producția Breakfast at Tiffanys și a întors toate privirile.
Vedeta a venit la eveniment alături de soțul său și a etalat o rochie neagră, mulată pe corp, care îi lăsa piciorul la vedere. Ea și-a completat ținuta cu mănuși negre și brățări cu pietre.
Adelina Pestrițu și Gina Pistol au ales sandale de la același brand
Sandalele pe care Adelina Pestrițu a ales să le poarte în ziua cea mare au atras cel mai mult atenția și au făcut senzație. Vedeta a optat pentru același brand ca și mireasa. Ea a ales o petreche de sandale cu cristale de la Jimmy Choo, care se vând cu 1.395 de euro.
Virgil Șteblea și-a potrivit, de asemenea, ținuta cu cea a soției. El a purtat pantalon și cămașă neagră, dar a mizat pe un sacou gri.
Citeşte și: Ce simbolizează buchetul de mireasă ales de Gina Pistol pentru nunta cu Smiley
Gina Pistol a purtat sandale de 1695 de euro
Gina Pistol a ales să poarte în ziua marelui eveniment două rochii și încălțări diferite. Dacă în prima fază prezentatoarea a ales un model din colecția Jimmy Choo, seara a optat pentru o pereche de ciocate, iar asta pentru a se mișca cu mai mult avânt pe ringul de dans.
Cu perle, toc gros și înalt, modelul pe care soția lui Smiley l-a ales are un preț destul de piperat. Sandalele pentru care a optat Gina Pistol fac parte din colecția special creată pentru mirese, iar prețul este de 1695 de euro.
Citeşte și: Gina Pistol și Smiley, primele mesaje în online după nuntă: „Noua familie Maria intră într-o pauză vocală”
Gina Pistol și Smiley, nuntă după șapte ani de relație
Smiley și Gina Pistol au spus „DA” în fața ofițerului Stării Civile, dar și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu, după șapte ani de când și-au confirmat public relația. Cei doi au o fetiță, Josephine, care a venit pe lume pe 9 martie 2021.
”Dincolo de toate momentele acestei zile și de încărcătura emoțională cu care vin ele la pachet, noi ne-am promis că astăzi și mereu ne vom îmbrățișa, vom dansa, ne vom bucura de fiecare secundă de împreună!”, a mărturisit Gina Pistol, la scurt timp după ce cununia religioasă a luat sfârșit.
Cei doi se pregătesc acum pentru luna de miere, care va avea loc în sudul Franței.
Foto: Facebook
Ultima modificare mai 29, 2023 12:57 pm