Alin Ionescu a fost trădat de propriii oameni, care se temeau că vor ajunge la puşcărie după ce ani la rând, la ordinul soţului Cristinei Spătar, au înşelat statul cu sume ce depăşesc 10 milioane de euro. Declaraţiile angajaţilor lui Ionescu au “betonat” dosarul procurorilor şi le-au permis acestora să obţină cu uşurinţă mandatul de arestare pe numele omului de afaceri.
Pe lângă arestarea obţinută împotriva lui săptămâna trecută, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti i-au mai dat încă o lovitură lui Alin Ionescu. Ca să aibă de unde să recupereze prejudiciul, estimat la peste 10 milioane de euro, anchetatorii au pus sechestru pe vila din sectorul 2 al Capitalei a familiei Ionescu- Spătar şi pe sediul firmei acestora, care, de altfel, e indisponibilizat şi în alt dosar al procurorilor de la DNA. În plus, procurorii urmăresc şi alte bunuri pe care acesta le-ar putea deţine prin interpuşi. Speţa, pornită iniţial la Parchetul din Buftea, e „burduşită” de declaraţii ale foştilor angajaţi ai lui Ionescu, care, practic, îşi îngroapă şeful numai ca să scape ei mai uşor.