Românii își pot denunța vecinii la 112 dacă aceștia fac petreceri acasă cu mai mult de 20 de persoane

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 28 octombrie 2020, 17:45
Raluca Turcan a îndemnat românii să sune la 112 și să-și denunțe vecinii care organizează petreceri acasă cu mai mult de 20 de oamenii. Vicepremierul susține că această practică este folosită și în alte țări. 

Autoritățile spun că în urma analizelor făcute, petrecerile private ar fi principala cauză a răspândirii virusului SARS-CoV-2. De aceea nunțile, botezurile și mesele festive au fost interzise la nivel național pentru o perioadă de 30 de zile, valabilă până în data de 14 noiembrie.

Citește online gratuit numărul de noiembrie al revistei Unica

Pentru că au apărut mai multe cazuri în care oamenii au ignorat noile restricții, vicepremierul Raluca Turcan i-a îndemnat pe români să anunțe autoritățile dacă văd petreceri private cu mai mult de 20 de oameni, cât este limita maximă prevăzută de măsurile privind împiedicarea răspândirii coronavirusului.

Raluca Turcan, despre reclamarea evenimentelor private: „Este o practică. Şi nu doar în România”

„Dacă fac acasă (petreceri – n.r.) cu 20 de oameni este la limita regulii impuse de noi. Dacă fac deja cu 30 de oameni, atunci, dacă organele de control sunt sesizate, aplică amenzi. Aşa este în momentul de faţă decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, statuată prin Hotărâre de Guvern”, a declarat Raluca Turcan la Digi24.

„Este o practică. Şi nu doar în România. Nu inventăm noi apa caldă şi nu sunt românii mai delaţionişti decât alţi cetăţeni din lumea aceasta. Şi în Germania, şi în Elveţia, unde sunt sesizate încălcări ale regulilor stabilite intervin organele de aplicare şi de respectare a legii. E ceva absolut firesc.

Citește și: „Happy hypoxia”, o afecțiune gravă, dar fără simptome. Cum se manifestă la pacienții bolnavi de COVID-19

Până la urmă, noi suntem o comunitate şi funcţionăm într-o solidaritate din aceasta care transcede statutul social. Oamenii pot să sesizeze Poliţia, Poliţia aplică legea şi dorinţa noastră este, făcând publice acest măsuri şi pericolele care îi aşteaptă pe cei care încalcă legea, să creştem gradul de conformare”, a explicat vicepremierul, menționând că amenzile aplicate în aceste cazuri nu reprezintă, totuși, un „scop” în sine.

Sursă foto: Shutterstock.com
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro