Ce spune chipul despre sănătatea ta

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ten palid, obraji căzuţi, pete stranii pe gât sau coşuri purulente pe faţă… toate aceste lucruri îţi răpesc frumuseţea şi ridică semne de întrebare asupra modului în care trăieşti. Descifrează mesajele pe care le vezi în oglindă şi fă o schimbare!

Faţa ta e o hartă a programului de zi cu zi şi a obiceiurilor proaste, care dăunează sănătăţii, susţin medicii. ”Poţi spune foarte multe despre stilul de viaţă al unui pacient privindu-i faţa, inclusiv ce dietă ţine ori cât de mult fumează sau bea”, declara dr. Tabi Leslie, dermatolog şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Britanice pentru Piele. Alcoolul este unul dintre cei mai mari duşmani ai tenului, sublinia dr. Michael Prager, chirurg cosmetician, dar şi stresul, sportul în exces sau dietele au consecinţe neplăcute asupra frumuseţii chipului tău. Iată ce semne trebuie să urmăreşti şi ce trebuie să schimbi la modul în care trăieşti.
Eşti „trasă” la faţă?
Dietele drastice, în urma cărora slăbeşti mult într-un timp foarte scurt, pot avea consecinţe neplăcute asupra trăsăturilor feţei. Când slăbeşti rapid, dar pui kilogramele la loc şi iar slăbeşti, pielea feţei se lasă, îşi pierde stratul adipos natural şi fermitatea. Aşa ajungi să arăţi ”trasă” la faţă, chiar dacă nu eşti prea slabă. Acelaşi efect îl are şi sportul în exces, mai ales dacă alergi sau mergi pe bicicletă kilometri întregi, zilnic. În timpul efortului, muşchii solicită o cantitate mare de sânge oxigenat, iar extremităţile corpului, inclusiv capul, primesc o cantitate mai redusă şi obrajii îşi pierd rotunjimile.
Ten palid, ca după boală
Poţi avea faţa palidă din varii motive, fie că munceşti zi de zi în spaţii închise, departe de lumina soarelui, fie că ai un meniu sărac în verdeţuri. Trei porţii de fructe şi legume pe zi îţi vor reda strălucirea feţei. Alege în special fructele şi legumele roşii sau portocalii, care au un conţinut ridicat de caroten. Acest pigment va ajuta tenul să capete o culoare vie şi sănătoasă în câteva săptămâni.
Crăpături în colţurile gurii
Buzele crăpate, oricâtă apă ai bea, îţi sugerează că hrana ta obişnuită este săracă în vitaminele C şi B. Remediul se găseşte tot în fructe şi legume proaspete, în citrice, ardei graşi, mazăre, fasole sau în cerealele integrale.
Riduri adânci prea devreme
Pielea de sub ochi este mai subţire şi mult mai sensibilă decât restul tenului. Dacă nu ai împlinit 30 de ani şi ai riduri pronunţate sub ochi, înseamnă că-ţi neglijezi tenul şi nu foloseşti creme hidratante sau creme de protecţie solară. Ridurile fine apar odată cu trecerea anilor, dar cele adânci sunt grabite de soare, atrage atenţia prof. Chris Griffiths, specialist dermatolog la Universitatea Manchester. Vara, este indicat sa aplici crema cu protecţie solara pe faţa, pe gât si decolteu ori de câte ori iesi din casa în plin soare. Ridurile mai sunt favorizate si de dietele frecvente, în urma carora tenul îsi pierde elasticitatea.
Pete vineţii la subraţ sau pe gât
Dungi închise la culoare, brune sau gri, în regiunea axilelor sau pe gât, apar adesea din cauza obezitaii sau a diabetului zaharat. Prezenţa acestor pete, care nu sunt de murdarie, sugereaza ca ai un meniu bogat în carbohidraţi si dulciuri, iar organismul este obligat sa produca mai multa insulina pentru a-i face faţa. Este necesar sa faci teste de diabet si sa adopţi un regim echilibrat, care sa te ajute sa slabesti.
Ochii te avertizeaza…
…daca sunt lacrimosi, tradeaza orele lungi de nesomn si programul prelungit la calculator. Încearca sa-i protejezi facând pauze mai lungi, în care e bine sa stai câteva minute cu pleoapele închise.
… daca ai cearcane, sunt semnul lipsei de somn, dar si al defi cienţei de fier. Anemia este adesea cauza petelor vineţii din jurul ochilor.
… daca ai mici umflaturi galbene pe pleoape, a crescut nivelul colesterolului în sânge. Acestea se numesc xantelasme si sunt mici depozite de grasime care pot fi îndepartate chirurgical. Este indicat sa îţi faci analizele si sa urmaresti valoarea colesterolului.
… daca ai pleoapele cazute, fie nu ai reusit sa te odihnesti de zile bune, fie ţi-a scazut brusc tensiunea arteriala.
RAVAGIILE ALCOOLULUI
Faţa buhaita, cu obraji cazuţi, tradeaza de cele mai multe ori abuzul de alcool. Dr. Michael Prager arata ca alcoolul, consumat zilnic, obliga organismul sa produca mai mult cortizol, un hormon care determina retenia de apa si face ca faţa sa para umflata. Pe de alta parte, toate bauturile alcoolice conţin o concentraţie mare de zahar, despre care stim acum ca accelereaza procesul de îmbatrânire a pielii. Efectul alcoolului este mai puţin vizibil între 20 si 30 de ani, „dar, daca veţi continua sa beţi mult, pâna la 40 de ani vatamarea va fi ireversibila”, atrage atenţia dr. Prager.

    
Vedete din Romania Vedete internationale